La „City Gallery”

Expoziția „Absolvent 2009”

Lucrare prezentată în expoziția „Absolvent 2009”
Lucrare prezentată în expoziția „Absolvent 2009”

La „City Gallery”, perimetru expozițional amenajat în incinta centrului comercial „Shopping City Suceava”, s-a deschis luni expoziția cu lucrările de atestat de competență profesională a promoției 2009 de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava.
O expoziție de nivel superior
Lucrările, prezentate de cei peste 50 de absolvenți de la secțiile de Arte plastice și decorative (de la grupele profesorilor Camelia Rusu Sadovei, Lucia Pușcașu și Angela Pitariu-Bolnavu) și Arhitectură, arte ambientale și design (grupele coordonate de arh. Deacu Doru Florin și Ionuț Andriu, și artiștii plastici Neculai Moroșan și Călin Baban) au ocupat în întregime spațiul de expunere, de cca. 230 mp, al celei mai mari galerii din Suceava.
Așa cum a remarcat la deschidere directorul colegiului, prof. Sabina Roman, „expoziția, care prezintă realizările elevilor noștri, este de nivel superior”.
„Expoziția face cinste deopotrivă elevilor și profesorilor îndrumători”
S-au pronunțat apoi asupra lucrărilor prof. Camelia Rusu Sadovei, șeful Catedrei de arte vizuale (care a apreciat efortul profesorilor și calitățile deosebite ale elevilor), prof. Angela Pitariu-Bolnavu (care a subliniat că „expoziția face cinste deopotrivă elevilor și profesorilor îndrumători”, accentuând asupra acelor „fire nevăzute” care se țes în relațiile dintre ei), prof. Lucia Pușcașu (cu îndemnul către absolvenți de a merge mai departe în învățământul artistic superior pentru că acolo „vor crește și vor da roade”) și prof. Călin Baban (un „exilat” la secția de Arhitectură, pentru că este plastician prin formare, care a apreciat „valoarea autentică a lucrărilor”).
„Un nou an, o nouă promoție”
„Un nou an, o nouă promoție”, așa cum a remarcat Angela Pitariu-Bolnavu, o promoție apreciată ca fiind mai bună decât altele, cu absolvenți care promit cariere artistice de viitor.
Vernisajul expoziției „Absolvent 2009” a constituit totodată prilejul pentru conferirea diplomelor laureaților celei de-a III-a ediții a Concursului Național de Artă Plastică „Ion Carp Fluerici”, concurs care a antrenat un număr de 258 de elevi, pe categorii de vârstă, din zece județe din țară.

Planșe și machete de arhitectură
Planșe și machete de arhitectură
Machetă prezentată în expoziția „Absolvent 2009”
Machetă prezentată în expoziția „Absolvent 2009”
Machetă prezentată în expoziția „Absolvent 2009”
Machetă prezentată în expoziția „Absolvent 2009”
Participați la vernisaj
Participați la vernisaj
Lucrare prezentată în expoziția „Absolvent 2009”
Lucrare prezentată în expoziția „Absolvent 2009”
Lucrare prezentată în expoziția „Absolvent 2009”
Lucrare prezentată în expoziția „Absolvent 2009”
Lucrare prezentată în expoziția „Absolvent 2009”
Lucrare prezentată în expoziția „Absolvent 2009”
Lucrare prezentată în expoziția „Absolvent 2009”
Lucrare prezentată în expoziția „Absolvent 2009”
Vernisajul expoziției „Absolvent 2009”
Vernisajul expoziției „Absolvent 2009”
Lucrare prezentată în expoziția „Absolvent 2009”
Lucrare prezentată în expoziția „Absolvent 2009”

Recomandări

Expoziția „Arta ca mărturisire și destin” de la Câmpulung Moldovenesc, un regal al creației purtând semnătura Radu Bercea