Cîmpulung Moldovenesc

“ExpoPas 2006” nu va avea loc

Ediția 2006 a expoziției tradiționale « ExpoPas » de la Câmpulung Moldovenesc nu va mai avea loc. Organizatorii ne-au comunicat că, din cauza problemelor generate de pericolul gripei aviare, expoziția nu poate fi organizată, deși în județul Suceava nu s-a înregistrat nici un focar de boală, pentru că exponatele din țară nu pot fi transportate. Manifestarea a fost organizată pînă acum în 4 ediții anuale, la începutul lunii martie, de către Asociația Crescătorilor de Păsări și Animale Mici „Fantezia-Țara de Sus” Suceava, cu sprijinul Primăriei municipiului Câmpulung Moldovenesc. În anul 2005, expoziția a reunit peste 800 de exemplare superbe de găini de rasă, porumbei ornamentali, păsări de curte și exotice și animale mici.

Recomandări

„Un gând bun de mărțișor”, ediția a XI-a, activitate la care au participat peste 8.500 de preșcolari din Suceava și Botoșani

Memorialul „Mihai Burduja”, ediția a III-a, concurs de șah la Biblioteca „George Bodea” Câmpulung Moldovenesc