Explozie puternică într-un bloc din Brăila. Un bărbat și-a pierdut viața

Un bărbat și-a pierdut viața, marți, în urma unei explozii produse într-un bloc din Brăila, în urma deflagrației fiind evacuate zeci de persoane din imobil, în cazul unora dintre acestea fiind acordată asistență medicală după ce au făcut atacuri de panică, informează Mediafax.Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila, Ștefan Stoian, explozia s-a produs marți după-amiază pe strada Călărașilor, în zona Tribunalului, într-un bloc la parterul căruia se află un restaurant.Deflagrația, care a fost urmată de incendiu, a avut loc într un apartament situat la etajul întâi al blocului, iar în urma acesteia proprietarul locuinței și-a pierdut viața.De asemenea, zeci de persoane au fost evacuate din imobil.

Recomandări

Trai ca-n Evul Mediu, dar la bloc – apartament debranșat de la toate utilitățile, posibil focar de boli, în municipiul Suceava

Un bărbat este în stare gravă, după ce autoturismul în care era, scăpat de sub control într-o curbă, s-a lovit de un autotren

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu

Proprietarii a 12 apartamente din blocul afectat de explozia de acum mai bine de trei ani din Burdujeni i-au mulțumit lui Gheorghe Șoldan pentru sprijinul financiar primit din partea acestuia

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni severe

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante