Neprevăzut

Explozie la Ambro din cauza acumulărilor de gaze

Deși au fost solicitați prin 112, pompierii au fost ținuți la poartă mai bine de o oră
Deși au fost solicitați prin 112, pompierii au fost ținuți la poartă mai bine de o oră

Explozie cu final fericit la Ambro Suceava, dar cu pompierii puși în situația jenantă de a se deplasa la societate fără a li se permite accesul în interior.
Incidentul s-a petrecut la ora 0.33, iar reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au fost sesizați, prin numărul de urgențe 112, două minute mai târziu. În scurt timp, la ora 0.41, autospecialele ISU Suceava au ajuns la poarta SC Ambro SA. Aici, surpriză. Angajații societății au refuzat să permită accesul mașinilor de pompieri către locul unde s-a produs explozia.
După 20 de minute de negocieri, comandatul detașamentului de intervenție a primit acceptul de a intra în curtea Ambro. La 1.50, după mai bine de o oră de stat de pomană în fața societății, echipajele ISU Suceava s-au retras la bază. Pentru „tratamentul” aplicat pompierilor, SC Ambro SA Suceava s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei. Contravenția a fost aplicată pentru împiedicarea forțelor de pompieri de a interveni în situații de urgență.
Pentru ce s-a dat alerta
Alerta s-a dat după o explozie produsă la un rezervor de pastă de maculatură. „Este un rezervor în care s-au adunat mai multe tipuri de gaze, hidrogen sulfurat, metan, fenol, dioxid de carbon, fenol etc. O parte din aceste gaze au provocat explozia care a aruncat în aer capacul de beton al rezervorului și a afectat treimea superioară. Cauzele exacte și împrejurările în care s-a petrecut explozia urmează să fie stabilite de o comisie de specialiști în chimie”, a declarat maiorul Costică Gheață, adjunctul șefului ISU Suceava.
Rezervorul unde a avut loc explozia avea o capacitate de 1.000 mc, dar în noaptea de luni spre marți în interior se găseau circa 600 mc de pastă de maculatură, un amestec de hârtie tocată și apă.
Din fericire, nu au existat victime, iar pagubele produse sunt minore.

Recomandări

Tone de apă potabilă, alimente și motorină, solicitate pentru sinistrații din județul Suceava de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava s-a întrunit, marți, în ședință extraordinară, la Broșteni
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava s-a întrunit, marți, în ședință extraordinară, la Broșteni

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate