Dezmințire

Explozia reactorului din Cecenia, o glumă a internauților

Mesajul care a apărut pe internet miercuri seară, conform căruia în Cecenia au explodat două reactoare de la o atomocentrală, nu este confirmat de autoritățile din județul Suceava. În urma analizelor efectuate de către Agenția pentru Protecția Mediului și Comisariatul de Mediu Suceava, care au realizat măsurători în diferite medii, s-a constatat că nivelul radiațiilor se încadrează în limite normale. Aceleași valori normale au fost înregistrate și în urma măsurătorilor realizate de celelalte agenții de mediu din județele limitrofe Sucevei, condiții în care s-a concluzionat că informațiile postate pe internet nu sunt reale. Conform informațiile vehiculate pe net de miercuri seară, în ultimele săptămâni, două reactoare atomocentrale din Cecenia au explodat, știrea fiind ținută la secret de autoritățile din zonă, așa cum s-a făcut și în cazul Cernobâl. În același mesaj, oamenilor le era recomandat să evite să iasă din casă pe vreme ploioasă, și să nu consume verdețuri sau apă de la chiuvetă. De precizat că, în urma documentării făcute de specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, s-a stabilit că în momentul de față în Cecenia nu există nici o atomocentrală.

Recomandări

O suceveancă a ”topit” în jur de 3.000 de euro în acțiuni, în două zile, după ce i s-a spus că suma i se va dubla