Explicația Evangheliei

În Evanghelia de duminică am văzut că Apostolul Petru, după ce arată că toată noaptea s-a ostenit cu pescuitul și nu a prins nimic, voind să facă ascultare învățătorului Său, adică Mântuitorului, Îi zice: Învățătorule, toată noaptea ne-am ostenit și nimic nu am prins, dar după cuvântul Tău (adică, crezând cuvântul Tău, voi face ascultare) voi arunca mreaja în mare. Și aceasta făcând, a prins mulțime de pești, că li se rupeau mrejele, și a făcut semn tovarășilor lor din cealaltă corabie să vină să le ajute. Și au venit și au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde (Luca 5, 6-7).
Vedeți roadele sfintei ascultări a Apostolului Petru? Cu toate că toată noaptea se ostenise în zadar, însă, ascultând de cuvântul Domnului, a aruncat mreaja în mare și mult s-a înspăimântat de marea mulțime de pești ce a prins, încât, căzând în genunchi la Iisus, a zis: Ieși de la mine, Doamne, că sînt om păcătos! (Luca 5, 8). Așadar, roadele ascultării Apostolului Petru au început a se arăta cu minunea pescuirii de pești și au crescut foarte și s-au înmulțit spre slava lui Dumnezeu prin vânarea atâtor suflete către Împărăția lui Dumnezeu. Atât el, cît și ceilalți Sfinți Apostoli, au devenit, prin ascultare față de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cei mai vestiți pescari de oameni. Dar fiindcă ne este cuvântul despre ascultarea de Dumnezeu și despre roadele ce se nasc din ea, este bine să știm că cel ce ascultă de Dumnezeu și cel ce ascultă pentru Dumnezeu pe cel ce îl povățuiește pe calea mântuirii, au aceeași plată, deoarece Însuși Mântuitorul a arătat acest lucru, zicând: Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine mă ascultă și cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă (Luca 10, 16).
Calea ascultării
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit în lume pe calea ascultării, și a ascultat de Părintele Său până la moarte, și încă moarte de cruce (Filipeni 2, 8). Pentru aceea și Dumnezeu L-a înălțat și I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești, al celor pământești și al celor dedesubt. Și să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl (Filipeni 2, 9-11).
Biserica creștină este Biserica dragostei și a ascultării, pentru că a fost întemeiată de Hristos prin iubirea Tatălui și ascultarea „până la moarte de cruce” a Fiului. Mântuitorul a ascultat de Tatăl, iar Apostolii Săi au ascultat de El. De aceea spunem că iubirea creștină și ascultarea duhovnicească mântuiesc lumea. Însuși Duhul Sfânt a venit pe pământ trimis de Fiul, cu voia Tatălui, ca să întemeieze Biserica Sa și să reverse Harul mântuirii peste cei ce cred și se botează în numele Preasfintei Treimi.
Vedeți ce mare este puterea ascultării? Ea se naște din credință și dragoste. Că cine crede în Dumnezeu, Îl iubește și ascultă de poruncile Lui. Iubirea Lui Dumnezeu este izvorul zidirii lumii văzute și nevăzute. Cât timp îngerii au ascultat de Dumnezeu, nu existau nici diavoli, nici iad. Iar când Lucifer cu îngerii lui au căzut din ascultare, dorind să fie „asemenea Celui Preaînalt”, ei au căzut „ca un fulger din cer” și s-au transformat în diavoli. Asemenea lor cad în iad toți creștinii neascultători care nu vor să asculte de nimeni și trăiesc pe pământ de capul lor.
Ascultarea stă la temelia cerului, a îngerilor, a planetelor, a Bisericii, a societății, a familiei, a fiecărui suflet care crede în Dumnezeu și dorește să se mântuiască. Fără ascultare în societate nu este armonie, nici pace între popoare și oameni. Fără ascultare de Dumnezeu, de Biserică, de păstori, care sînt urmașii Apostolilor pe pământ, nu este mântuire, nu este unitate creștină, nu este pace în case și în sufletele credincioșilor noștri.
(Părintele Cleopa)