Expertul citadin



Expertul citadin
Expertul citadin

Noul Opel Agila nu mai are nici o legătură cu trecutul. S-a schimbat în totalitate. Dimensiunile au crescut substanțial (3.74 m lungime, cu 20 cmc mai mult și 1.68 m lățime, cu 6 cm în plus). Modelul compact va cântări puțin peste 1000 kg, iar raza de bracaj va fi ceva mai mică, facilitând astfel întoarcerea mașinii în spații înguste. Caroseria este gândită pentru a scoate în evidență noua personalitate simpatică a piticului voiajor. Interiorul va reflecta o mai multă atenție acordată îmbinării elementelor componente și a calității materialelor plastice. Șoferul și pasagerii vor fi încântați de noua ținută de drum, aproape de nerecunoscut la Agila, datorită montării suspensiilor semi-independente și pneurilor cu dimensiuni de 15 inch. Motoroarele sunt mai economice, ecologice și mai plăcute la condus. Gama începe cu unitatea pe benzină de 1.0L de 65 CP și continuă cu 1.2L de 86 CP (disponibil cu cutie automată) și un diesel de 1.3L de 75 CP, echipat cu filtru antiparticule (aceleași care figurează pe noul Opel Corsa). Lista echipamentelor pentru siguranța pasivă și activă impresionează la auzul unor dotări precum airbag frontal și lateral, în echiparea de serie, airbag pentru cap și ESP, aflate pe lista de opționale. Versatilitatea modelului compact nu poate fi pusă în discuție, ci mai degrabă spațiul util pentru depozitarea bagajelor, care poate ajunge la o valoare interesantă, 1100 de litri când bancheta din spate este complet pliată. La fel ca și prima generație, mini-MPV-ul va fi construit în Polonia, la uzina General Motors din Gliwice. Opel a anunțat că lansarea comercială va avea loc în primăvara anului viitor.