Harul acesta care izvorăște din Domnul cel Sfânt, din Dumnezeu-Omul Hristos, se revarsă peste Maica Domnului, peste Sfinți și apoi și peste noi, smeriții.
Este vrednic de consemnat faptul că nu toate experiențele trăite de creștin sunt experiențe ale îndumnezeirii și duhovnicești. Mulți au fost înșelați de experiențe diavolești sau psihologice. Ca să nu existe așadar primejdia înșelării și înrâuririi diavolești, trebuie să le spunem pe toate cu smerenie duhovnicului nostru, care, prin iluminarea primită de la Dumnezeu, va discerne autenticitatea acestor experiențe de starea de înșelare și va îndruma corespunzător sufletul ce i se mărturisește. În general ascultarea noastră față de duhovnic este unul din punctele esențiale ale călătoriei noastre duhovnicești prin care dobândim duhul uceniciei în Hristos și prin care se asigură nevoința noastră făcută după lege, care ne va povățui la unirea noastră cu Dumnezeu.
Un loc aparte de îndumnezeire aflat în cadrul Bisericii, este și monahismul, unde monahii sfințiți se învrednicesc de experiențe înalte în urma unirii lor cu Dumnezeu.
Și astfel, prin participarea lor la îndumnezeire și sfințire, monahii ajută toată Biserica. Căci așa cum credem noi, creștinii, urmând Sfintei Tradiții cea de multe veacuri a Bisericii, nevoința monahilor are înrâurire pozitivă în viata fiecărui credincios nevoitor din lume. De aceea în Ortodoxia noastră poporul lui Dumnezeu are multă evlavie fată de monahi.
De altfel în Biserica noastră participăm la comuniunea Sfinților, trăim experiența și bucuria unității în Hristos. Prin aceasta vrem să spunem că înlăuntrul Bisericii nu suntem persoane izolate, ci o unitate, o frățietate, o comuniune. Și nu numai între noi, ci și cu Sfinții lui Dumnezeu care încă mai trăiesc pe pământ, sau au adormit. Căci creștinii nu pot fi despărțiți nici chiar prin moarte. Și aceasta pentru că ei sunt cu toții uniți în Trupul cel înviat al lui Hristos.
De aceea în fiecare Duminică și de fiecare dată când se săvârșește Sfânta Liturghie suntem cu toții prezenți în ea, împreună cu îngerii și sfinții tuturor veacurilor. Sunt prezente chiar și rudele noastre care au murit, desigur dacă acestea sunt unite cu Hristos. Cu toții suntem acolo și avem o comuniune tainică între noi în Hristos.
Aceasta se poate vedea și la Proscomidie, unde, pe Sfântul Disc, în jurul Mielului Hristos, se așează părticelele Maicii Domnului, ale Sfinților și ale creștinilor vii și adormiți. Toate aceste părticele sunt cufundate, după sfințirea Cinstitelor Daruri, în Sângele lui Hristos.
Aceasta este marea binecuvântare a Bisericii, și anume faptul de a fi mădulare ale ei și de a putea avea împărtășire nu numai cu Dumnezeu ci și între noi ca unii ce suntem mădulare ale Trupului lui Hristos.
Cap al acestui Trup Sfânt este însuși Hristos. Viața vine din cap în trup. Desigur trupul are mădulare vii, dar are și mădulare care nu au aceeași însuflețire, nu sunt toate desăvârșit sănătoase. Astfel suntem cei mai mulți dintre noi. Însă viața, sângele cel sănătos vine de la însuși Hristos și de la mădularele însuflețite ale Lui la cele mai puțin sănătoase însănătoșindu-le și întărindu-le încet-încet și pe acestea. Iată de ce trebuie să fim înlăuntrul Bisericii. Tocmai pentru a primi sănătate și viață, căci în afara Trupului Bisericii nu există această posibilitate de a ne întrema și însufleți.
Firește, toate acestea nu le dobândim repede. Creștinul ortodox trebuie să se nevoiască toată viața înlăuntrul Bisericii pentru ca încet-încet, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, cu smerenie, pocăință, rugăciune și Sfintele Taine să se poată sfinți și îndumnezei.
Așadar acesta este scopul principal al vieții noastre. Nu are importantă la ce măsură duhovnicească vom ajunge. Importantă are nevointa noastră, pe care Dumnezeu o binecuvântează cu dărnicie atât în veacul de acum cât și în cel viitor.
(extrase din: Îndumnezeirea – Scopul ieții omului – Arhim. Gheorghe Kapsanis, Ed. Evanghelismos, 2006)
