Existența răului

„În vremea aceea a venit Iisus în hotarele Tirului și ale Sidonului și, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu știe, dar n-a putut să rămână tăinuit. Căci îndată auzind despre El, o femeie a cărei fiică avea duh necurat a venit și a căzut la picioarele Lui. Și femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Și Îl ruga să alunge demonul din fiica ei. Dar Iisus i-a vorbit: Lasă întâi să se sature copiii; căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Ea însă a răspuns și I-a zis: Da, Doamne, dar și câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor. Și Iisus i-a zis: Pentru acest cuvânt, mergi! A ieșit demonul din fiica ta. Iar ea, ducându-se acasă, a găsit pe copilă culcată în pat, iar demonul ieșise.” ((Marcu 7, 24-30)
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, A doua convorbire cu părintele Serenus, Cap. XII, 1-2, Cap. XIII, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 441-442
„Este atât de încărcat văzduhul de mulțimea duhurilor necurate care mișună între pământ și cer, mișcându-se fără liniște și odihnă, încât cu destul folos pronia divină a sustras vederii omenești aceste duhuri rele. De teama asaltului lor, sau de groaza produsă de chipurile în care se transformă după cum vor și după cum le place, oamenii, nemaiputând suporta frica de ele, ajung să fie mereu chinuiți și să sufere, fiindcă nu pot să privească cu ochii trupești astfel de chipuri, ori să devină zilnic mai răi, molipsiți de exemplele lor. Prin aceasta se produc o familiaritate dăunătoare și o tovărășie primejdioasă între oameni și puterile necurate ale văzduhului, fiindcă aceste blestemății, care se petrec acum între oameni, sunt ascunse fie de despărțirile zidurilor, fie de distanța locurilor și de oarecare jenă și rușine. Dar dacă ele s-ar petrece mereu pe față și în văzul tuturor, ar îndemna la o mai mare nebunie și rătăcire, fără să mai intervină vreun moment din timp în care să nu mai aibă loc nelegiuiri. Pentru duhurile necurate nu există nici oboseală trupească, nici ocupație de familie, nici grijă de traiul zilnic care să-i împingă ca pe noi să renunțe uneori, chiar fără voie, la cele începute.”
Herma, Păstorul, Porunca VI – 36, 4-6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, pp. 307-308
„Iată acum și faptele îngerului răutății. Mai întâi de toate este mânios, amar și fără minte, iar faptele lui sunt rele și strică pe robii lui Dumnezeu. Când se suie el la inima ta, cunoaște-l din faptele lui.
– Nu știu, domnule, i-am zis eu, cum să-l cunosc!
– Ascultă, mi-a zis el. Când vine peste tine mânie sau amărăciune, cunoaște că el este în tine. Apoi pofta de afaceri multe, de cheltuieli mari cu multe mâncăruri, cu băuturi amețitoare, cu multe beții și cu felurite petreceri, care nu se cuvin, pofta de femei, lăcomia, mândria mare și îngâmfarea și toate câte se aseamănă cu acestea; acestea, deci, când se suie la inima ta, cunoaște că îngerul răutății este în tine. Așadar, cunoscându-i faptele lui, depărtează-te de el, nu crede deloc în el, pentru că faptele lui sunt rele și vătămătoare robilor lui Dumnezeu.”
(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)