De la început, vă previn că de data asta subiectul rubricii nu vă va îmbia cu fotbal, va avea doar puțină legătură cu sportul rege. Nu este nici antifotbal, cum își intitulează un cotidian central suplimentul, să convenim pentru non-fotbal.
Încep cu fetele noastre handbaliste. Nu știu dacă de data asta vor lua o medalie, nici cât de strălucitoare va fi ea, ceva însă tot va rămâne. Este plăcerea în joc pe care au arătat-o fetele și pe care ne-au transmis-o și nouă, privitorilor. Câtă diferență, vizibilă mai ales în momentele dificile! Acum nu se mai crispează, știu că de data asta pe bancă au un prieten. Metoda biciului, a lui Tadici, a adus niște rezultate, nici unul suprem, dar și multă frustrare. Așa cum după zbirul Halagian a urmat blândul Jenei și Steaua a devenit stea europeană, tot așa fetele noastre pot zbura înalt sub bagheta lui Radu Voina.
În schimb, boxul, nobila artă, ne-a arătat cât de urât se poate îmbătrâni între corzile ringului. Oscar De la Hoya, a luptat ca trezit de pe un pat de spital. A încasat blazat serii întregi de lovituri fără măcar o contră, de parcă pariase pe victoria lui Pacquaio înainte de limită. Iar întinderea mecanică a mâinii stângi spre înainte, poreclită “directă”, a semănat cu un ștergător defect care continuă să mânjească parbrizul după ce ploaia s-a oprit.
Și tot dezamăgitoare scurta referire la fotbal din final. Numai ce mă declarasem impresionat de atitudinea suporterilor lui AC Torino înainte de meciul de duminică, de felul în care își exprimaseră ei disponibilitatea de a scoate clubul din impas, și iată-mă aruncat în desuetudine de manifestările lor ulterioare! Nu știu dacă este vorba despre aceiași tifosi sau despre o aripă radicală, fapt este că jucătorii lui Toro au fost așteptați la ieșirea de la vestiare și întâmpinați cu ouă și sticle cu apă. Probabil în loc de pâine și sare!