Există preoți cu har și preoți fără har?

O întrebare la care, din păcate, suntem nevoiți să răspundem adesea, nu fără o oarecare jenă, mai ales cunoscând motivul care o determină. Circulă, mai ales printre credincioșii cu o educație religioasă superficială și marcată vizibil de superstiție, credința că harul preoției lucrează gradat sau selectiv, și nu ne referim aici la cele trei trepte ierarhice: episcop, preot și diacon. Vina, dacă o putem numi astfel, este, în aceste cazuri, de ambele părți. Greșesc, de bună seamă, cei care adoptă o asemenea convingere, însă o parte din vină este și a slujitorilor care, mânați de interese nu tocmai oneste, întrețin o astfel de eroare a gândirii sacramentale creștine. Totuși, analizând cu luciditate situația, tindem să dăm anumite „circumstanțe atenuante” (fără să-i scuzăm întru totul) enoriașilor respectivi, și nu slujitorilor în cauză.
E drept că, prin calitățile personale și printr-o pregătire temeinică de specialitate, unii preoți se disting valoric în activitatea pastorală, ceea ce le atrage aprecierea credincioșilor. Credem că nu e nimic rău în asta.
Dimpotrivă, roadele lucrării lor pe tărâm pedagogico-misionar sunt pilduitoare pentru confrați. Însuși Apostolul Pavel recunoștea, față de ucenicul său Timotei, necesitatea unei directe proporționalități între râvna misionară a preoților și cinstea ce li se cuvine: „Preoții care păstoresc bine să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul și cu învățătura” (I Tim. 5, 17). În ochii credincioșilor, astfel de preoți nu au „mai mult har” decât alții, ci o carismă personală, vizibilă în tactul smerit și pasiunea sinceră cu care își desfășoară misiunea preoțească, în numele idealurilor eterne ale Evangheliei.
Adevăratul substrat al întrebării din titlu îl constituie însă practicile necanonice și inovațiile ce caracterizează aura de vedetism liturgic și duhovnicesc a unor slujitori care nu și-au înțeles vocația în sânul Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos. Astfel, prin „deschisul cărții”, ghicirea viitorului, recomandarea unor practici religioase vecine cu ocultismul și absolut străine de duhul ortodox autentic (al căror nivel de grotesc și penibil face inutilă enumerarea lor aici), respectivii slujitori (ai cui?, ne întrebăm) reușesc să speculeze, și pe deasupra cu un beneficiu de imagine incredibil, evlavia neluminată a unor credincioși. Se ajunge, uneori, ca un preot care, în mod justificat și responsabil, refuză săvârșirea unor astfel de „rânduieli” să fie ocolit, în favoarea unuia care le promovează.
De aceea, este bine ca enoriașii noștri să știe că toți preoții hirotoniți canonic de către episcop au primit puterea și dreptul egal de a săvârși Sfintele Taine și celelalte lucrări sfințitoare ale Bisericii. Harul hirotoniei nu se acordă diferențiat, ci deplin și uniform. Singura diferență este cea de natură ierarhică, la care am făcut referire mai sus, iar întreita slujire a preotului (învățătorească, sfințitoare și pastorală sau de îndrumare spirituală) se manifestă numai în cadrele canonice, liturgice și iconomice pe care Sfânta Tradiție creștină le-a stabilit. (pr. prof. drd. Marius Daniel Ciobotă)