Există fotbal după World Cup?

Da. Și încă ce fotbal! Am văzut marți seara două meciuri oficiale, că la amicale mi-am promis să nu mă mai uit până la primul meci al Real-ului, fiindcă una vezi scris și alta e pe teren. Concret: în weekend am urmărit, anunțat cu mult promo în zilele premergătoare, primele amicale ale unor echipe de primă mărime: Barcelona și Liverpool. Așa era vopsit gardul. Dincolo de el, nici urmă de leopard, ci numai niște motănei de pe la echipele secunde și de juniori. Vă jur că nu era nici măcar un singur nume de care să fie auzit. Altfel, fotbal frumos, ca pe maidan, cu goluri și fel de fel de fițe. Revin la seara de marți. Am pariat și eu, ca tot omul sănătos, pe victoria lui Dinamo Kiev în Supercupa Ucrainei, mai ales că meciul se juca la două zile după dezertarea găștii ăleia de 6 titulari, majoritar brazilieni, fără care era de presupus că Nea Mircea nu poate alcătui o echipă ca lumea. În plus, nu cred că, numindu-se Donetk, echipa mai are parte de mare popularitate și susținere în restul Ucrainei, mai ales când adversarul e din Kiev. Și totuși, în pofida tuturor argumentelor, Șahtior a făcut un meci absolut entuziasmant. Cu mâna pe inimă pot să spun că a fost o partidă mult mai frumoasă decât vreo 62 din cele 64 de meciuri de la World Cup. Cu acest prilej, am avut revelația că un club puternic, care se respectă, are un lot în care până și dispariția a mai mult de jumătate dintre titulari poate trece neobservată, ba chiar să ducă la un joc mai bun decât cu ei, fiindcă rezervele, pe lângă valoarea cel puțin egală mai au și o doză de ambiție care ălora le lipsește. Un 2-0 pentru Șahtior, cu două goluri absolut superbe. Celălalt meci a fost under 19, Germania – Serbia. Am văzut vreo 35 de fotbaliști înspăimântători: înalți, solizi, jucând într-o viteză demențială, șutând și driblând ca apucații. Oricare din ele ar fi dat 4-5 bucăți României. Ăleia mari, nu under 19!