Fotbal pe paine

Exercițiu de memorie



Vă amintiți când, la încheierea contractului lui Hagi cu Becali, spuneam că nu cred ca pe Gică să îl prindă iarna în Ghencea? Na, că nu-l prinde nici toamna! Vă mărturisesc că dintre toate conflictele, mici sau mari, vechi sau proaspete, grave sau doar „de caterincă” din întregul fotbal românesc, acesta nu are pentru mine nici un pic de suspans, nici un element de surpriză. Exceptând, poate, liniștea cu care Hagi ia în bot pumn după pumn de la ciobanul suprem, cu o seninătate de-a dreptul inexplicabilă. De fapt, un pui de explicație ar putea exista, dat ține de suprarealism: aceea că dacă pleacă de capul lui, prin demisie, Hagi pierde 5 milioane de euroi, în timp ce dacă-l dă afară finu’ Gigi, pleacă cu tot cu acești bani. Ajunși aici, evident că ne putem întreba cât adevăr încape în ideea că Hagi se poate umili într-atât pentru numai 5 milioane de euroi. O căruță de bani, la urma urmei, pentru unul ca mine sau ca dv., dar pentru Gică doar o sacoșă (iar pentru finu’ Gigi doar vreo juma de borsetă?), situație în care varianta asta cade de la sine. Atunci? Pare plauzibilă chestia cu liniștea pe care Gică o vrea la echipă, în preajma returului cu Bate Borisov? Tare mă îndoiesc și de asta, întrucât Borisov este doar un fel de echipă de Divizia C de pe la noi, nici măcar din ălea cu pretenții de promovare în B, doar i-ați văzut jucând: e ceva între „sus și tare” și „pe ei, pe mama lor”, o echipă care n-ar fi sigură de succes nici măcar într-o dublă cu Cetatea. Care „liniște”, așadar? Și la ce ar fi bună? Mai rămâne, pentru mine cel puțin, doar ideea că Hagi traversează un moment de demnitate supremă, pentru mulți greu de înțeles, în care îi este pur și simplu silă de o discuție care ar putea degenera în scandal public, date fiind apucăturile de mahala (sau de stână) ale finului-patron. Cred că evoluția situației va însemna calificarea Stelei și demisia lui Hagi – prilej cu care va explica și de ce face el cu / pe banii lui Gigi. Apoi va face ceea ce trebuie: se va lăsa de antrenorat, meserie pe care în mod evident nu o poți practica în România cu argumentul bunului-simț.



Recomandări

Iulia Hlamagă, elevă a Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, a câștigat Marele premiu la Concursul Național de Poezie „Iulia Hasdeu”