Simulare

Exercițiu de intervenție a pompierilor militari suceveni, în cazul unui accident cu victime multiple

Desfășurare de forțe ISU Suceava în Pasul Mestecăniș, în timpul exercițiului

Un grav accident de circulație, în care au fost implicate un microbuz plin cu oameni și un autoturism, a reprezentat ,vineri, scenariul unui exercițiu de intervenție a angajaților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava. Exercițiul a avut drept scop perfecționarea deprinderii participanților în organizarea, conducerea și executarea intervenției operative în cazul unor situații de urgență cauzate de accidente rutiere grave, cu victime multiple.
Exercițiul cu tema ”Intervenția Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență al comunelor Pojorâta și Iacobeni, împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava și celelalte instituții cu funcții de sprijin, pentru descarcerarea, efectuarea triajului medical de urgență, limitarea și înlăturarea consecințelor negative produse ca urmare a unui accident rutier din care au rezultat victime multiple. Punerea în aplicare a ”Planului Roșu de Intervenție” a avut loc vineri, pe DN 17, în Pasul Mestecăniș. În jurul orei 11.00, prin intermediul numărului unic de urgență 112, participanții la trafic anunță faptul că un microbuz a intrat într-un autoturism, iar în eveniment sunt implicate în total 13 victime, 9 din microbuz și 4 din autoturism. Două dintre victime erau aruncate în afara mașinii, pe carosabil, în stare de inconștiență. În același timp condițiile de intervenție nu erau dintre cele mai bune, zona fiind acoperită de ceață, cu vizibilitate redusă, în vigoare existând și o atenționare de Cod Portocaliu de fenomene meteo-hidrologice periculoase, manifestată prin căderi de precipitații masive. În timp ce se acționa la înlăturarea urmărilor primului eveniment rutier, pentru care fusese aplicat planul roșu de intervenție, din cauza condițiilor atmosferice s-a produs și evenimentul din a doua situație tactică, în care o autocisternă ce transporta metanol a ieșit în afara șoselei, din cauza observării cu întârziere a accidentului rutier și a carosabilului umed. Șoferul a anunțat imediat evenimentul la 112 și a menționat faptul că sunt scurgeri de metanol. Intervenția echipajelor solicitate la fața locului a fost promptă, urmărindu-se mai ales, în cadrul exercițiului, modul de cooperare între reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” și structurile competente din cadrul Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava. Urmează ca cei care au competențe pe linia organizării în teren a acestor acțiuni să facă o evaluare a rezultatelor obținute în cadrul exercițiului de vineri.

Desfășurare de forțe ISU Suceava în Pasul Mestecăniș, în timpul exercițiului
Desfășurare de forțe ISU Suceava în Pasul Mestecăniș, în timpul exercițiului
Desfășurare de forțe ISU Suceava în Pasul Mestecăniș, în timpul exercițiului
Desfășurare de forțe ISU Suceava în Pasul Mestecăniș, în timpul exercițiului

Recomandări

Prefectura Suceava susține extinderea cu încă o bandă a drumului național DN 2, la Dărmănești și Pătrăuți

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir

Mama lui Rareș Tomache, tânărul sucevean care a suferit un accident grav în Indonezia, apel disperat: „Nu avem cu ce achita spitalizarea lui Rareș”