Oamenii de știință au realizat o cercetare la care au participat 5.000 de adulți din Wisconsin, cu vârsta între 43 și 84 de ani. Ei au fost monitorizați între anii 1988-2013 și în urma studiului s-a observat că 5,4% dintre ei au dezvoltat în timp grave probleme de vedere. Este vorba de afecțiuni care nu pot fi corectate cu ajutorul ochelarilor.
În cazul persoanelor care fac exerciții fizice, riscul apariției acestor boli este cu 58% mai redus decât în cazul celor inactivi.
De asemenea, consumul ocazional de alcool (mai puțin de un pahar pe săptămână) au un risc cu 49% mai scăzut decât cei care nu consumă deloc alcool.
În cazul alcoolicilor sau al fumătorilor înrăiți, riscul este însă mult mai mare.
Ronald Klein, de la Universitatea din Wisconsin, coordonatorul cercetării, spune că stilul de viață este foarte important pentru a preveni afecțiunile oculare și este o soluție la îndemâna noastră.
Rezultatele studiului au fost publicate în revista Ophthalmology.
Sursa: Health Day – Roxana RUSCIOR