Secretarul general de redacție al cotidianului „Monitorul de Suceava”, Dana Roșu, a participat, în perioada 29 aprilie – 4 mai, la o călătorie de studiu în Olanda, adresată managerilor și editorilor de la ziarele locale care sunt implicate în programul „Management și standarde jurnalistice în presa locală”. Acțiunea a fost organizată de Freevoice Olanda și StartMedia, iar programul este finanțat de Guvernul olandez.
În timpul călătoriei în Olanda, reprezentanții ziarelor locale din România au avut prilejul de a vizita mai multe puncte de interes cum ar fi: NNP (Asociația olandeză a ziarelor locale), Barneveldse Courant, sediul Parlamentului European de la Haga, unde participanții au discutat cu Jean Pennders, CDA (Partidul Creștin Democrat), politician, fost parlamentar și europarlamentar olandez, Eppo Janssen, jurnalist, fost purtător de cuvânt și ofițer de presă pentru Parlamentul European; Gijs Korevaar, jurnalist, editor secția Politic la ziarul național Algemeen Dagblad; Nieuwspoort (Clubul jurnaliștilor acreditați la Parlament), GPD (Geassocieerde Pres Dienst – O organizație de presă ce reunește 17 ziare regionale cu un tiraj total de 1,7 milioane de exemplare), Noord Hollands Dagblad – sediul și redacția centrală a opt ziare regionale și locale Telegraaf Media Group – precum și vizite la ziarul național „De Telegraaf” și ziarul gratuit „Spits” și „De Stentor”. Această călătorie extrem de instructivă și utilă a reprezentat etapa a treia a programului „Management și standarde jurnalistice în presa locală”. Prima etapă a constat într-o serie de cursuri intensive, iar cea de a doua într-o vizită de o săptămână a unui expert olandez, însoțit de un jurnalist român, la sediul redacției locale.



