Exclus din noul PNL ca urmare a unei decizii luate de Colegiul Director Suceava care s-a reunit pe 25 iunie 2015, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Ilie Niță și-a căutat dreptatea în sălile de judecată. Iar magistrații de la Tribunalul Suceava i-au dat dreptate și au anulat decizia de excludere a lui Niță din PNL.
Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava a fost destul de zgârcit în declarații după soluția de ieri a Tribunalului.
„După ce voi citi ce scrie în motivare am să mă pronunț. Oricum, soluția nu este definitivă și aștept să văd ce se va petrece ulterior”, a comentat Ilie Niță.
Printre motivele expuse în cererea de chemare în judecată, Ilie Niță invocă faptul că dispozițiile privind excluderea unui membru al Vechiului PNL sunt incompatibile cu prevederile art. 163 alin. 2 din Statutul PNL, producându-și efecte abia după alegerile locale și parlamentare care vor avea loc anul acesta, la care noul PNL va avea liste proprii.
„Până la 01.01.2017 actualul PNL nu poate decide sancționarea cu excluderea din partid a membrilor vechiului PNL sau a PDL care au statutul de aleși locali, cum este situația subsemnatului”, a arătat Ilie Niță în acțiunea înaintată instanței de judecată.
Colegiul Director al PNL Suceava a avizat cu 171 de voturi „pentru” și cinci „împotrivă” decizia Biroului Politic Județean al PNL Suceava care propusese ca Ilie Niță să fie sancționat cu excluderea pentru că a încălcat articolul 28 din Statutul PNL prin atacuri la conducerea PNL și prin nerespectarea deciziilor partidului.
Ilie Niță a mai fost membru PD, partid din care a fost exclus în 2004, dar și membru PRM, fiind de asemenea exclus în 2009.
Excluderea lui Ilie Niță a venit după ce 41 de primari liberali din județul Suceava au depus o solicitare oficială la PNL Suceava prin care cereau ca Ilie Niță să demisioneze până în 15 iulie 2015 din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, pe motiv că acesta nu le reprezintă interesele și că este susținut în această funcție de PSD.
La vremea respectivă, Niță a intrat în clinciuri cu Gheorghe Flutur, nesfiindu-se să-l critice public, motiv pentru care a atras mânia foștilor PDL-iști la adresa sa.