Excepții

Cum am mai scris, mă-ncearcă fel de fel de bănuieli când citesc jurnale publicate antum, mai ales acelea în care se sugerează insistent o timpurie disidență a autorului, urcând până către perioada intra-uterină. Trebuiau să existe și excepții; una dintre ele se intitulează „Scene din viața literară” și este datorată lui Ion Lazu, geolog de profesie și, prin vocație, neîndoielnic, merituos scriitor. Într-o cărțulie cât un pașaport, Lazu izbutește să resusciteze amintirea vieții literare bucureștene a anilor ’79-’89, cu epicentrul la Casa Monteoru. Acolo unde, la etaj, cuplul Macovescu-Iancu încerca să „orienteze” destinele scrisului românesc, în vreme ce la parter, în animata parohie a doamnei Candrea, se consumau revelatoare scene literar-lumești sub privegherea duo-ului Shapira-Miți.
O lume în aparent dezordonată agitație browniană, dar, de fapt, funcționând un singur sens al tuturor zbaterilor: accesul la tipar. I-am cunoscut îndeaproape pe toți cei evocați în carte și-i de mirare că tocmai pe autor nu-l știu decât din filele acestui jurnal atipic, despre care spune că a fost scris „cu respect oarecum fanatic pentru faptele de viață” „și într-o încredere funciară în posibilele semnificații ale celor reale, mai mult decât în roadele unor ticluiri meșteșugite, bine aduse din condei.” În altă parte își declară „inaptitudinea de a fantaza”, defect pe care izbutește, până la urmă, să și-l preschimbe în „veritabil avantaj”. Și chiar așa-i.
Toată floarea cea vestită a literelor române defilează pagină de pagină, într-un fel confirmându-se zicerea că pe scriitor este bine să-l citești, nu să-l și cunoști îndeaproape. Lazu are un spirit de observație cu totul ieșit din comun și-i capabil de sinteze caracterologice „dintr-un șfichi”. Iată-l, intrând pe ușa restaurantului scriitorilor, pe Ion Grigorescu: „scund, roșcat, bondoc și cu chelie la discreție, altfel foarte sigur pe el.” „Foarte sigur pe el” este observația definitorie pentru conduita generală a personajului, iar Lazu a nimerit-o dintr-o ochire-n cadrul ușii!
Am fost coleg și prieten cu Marin Sorescu; pur și simplu n-am băgat de seamă că toarnă și ține furculița cu stânga, dar scrie cu dreapta. Cum să-i scape amănuntul lui Lazu? Îl trece la catastif: „Ajuns acasă, lași sacoșele, pachetele, ca să te eliberezi, în hol, de toată povara. Tot astfel procedezi și cu impresiile de peste zi: le deșerți în jurnal (un fel de hol al literaturii) și scapi de ele – le dai în grijă neantului.” Alintătură recursul la… neant, fiindcă Lazu are o credință tonică în literatură: „De ce scriem și tot scriem, chiar dacă s-ar părea că repetăm sau copiem din alții? Pentru că adevărurile vieții sunt câteva, nu prea multe, însă ele trebuie(sc) spuse și răs-spuse mereu.” Nu-și ascunde îndoielile față de propria-i înzestrare (uneori am sentimentul stresant că nu numai toți scriitorii sunt mai dotați ca mine, dar până și oamenii cei mai simpli…”)
Iar când, „după lupte seculare”, Lazu izbutește să-și tipărească scrierile, este nevoit să constate că „Nu e suficient să scrii o carte bună, nici să reușești publicarea ei după ani de lupte și amânări – criticii nu vor să te citească, sau nu scriu, sau nu li se publică recenzia.” Asta era în 1988. În anul de grație 2010, este de adăugat la dezinteresul criticii (față de cartea neînregimentată) și, mult mai trist, dar din ce în ce mai marcat, acela al cititorului… Acest colorat „a fost odată” propus de Ion Lazu prilejuiește întâlnirea cu o tipologie de-a dreptul pitorească și oferă istoriei literare sumedenie de amănunte-argument pentru mai exacta conturare a portretelor scriitoricești. Chiar dacă aveau „să se scutur’ multe moarte”, oricare dintre măștile aduse-n horă spre a juca fie și rolul pionului pricăjit a avut partea de contribuție în constituirea unui peisaj spectaculos, populat și de altitudini, și de câmpie plată, și de adevărate prăpăstii. Perioada, care n-a dat numai rebuturi în literatură, merită în continuare investigată, inclusiv prin astfel de portretizări memorialistice inteligente, sincere și nonconformiste. Bună carte!
P.S.
Revista israeliană „Jurnalul săptămânii” (Haifa, 13 mai a.c.) reproduce articolul nostru „Validări”, apărut în „Monitorul de Suceava”