Excedent bugetar de 0,68% din PIB, în primul trimestru



Bugetul general consolidat a înregistrat în primul trimestru un excedent de 0,68% din PIB, rezultat din venituri de 24 miliarde de lei și cheltuieli de 21,8 miliarde de lei, informează Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
Ponderea veniturilor în PIB a fost de 7,4%, iar cea a cheltuielilor s-a ridicat la 6,8%.
Încasările din impozitul pe profit au totalizat 1,82 miliarde de lei, iar resursele colectate la bugetul general din impozitul pe venituri și salarii au însumat 2,09 miliarde de lei.
Taxa pe valoarea adăugată a adus la buget, în perioada ianuarie-martie, 6,22 miliarde de lei, iar sumele încasate din accize au ajuns la 2,2 miliarde de lei.
Sumele colectate din contribuțiile la asigurări sociale (CAS) au totalizat 7,58 miliarde de lei.
Asigurările sociale și TVA dețin cea mai mare pondere în structura încasărilor bugetare, reprezentând, cumulat, aproape 60%.
La capitolul cheltuieli, cel mai ridicat nivel a fost înregistrat pe segmentele transferuri (9,79 miliarde de lei) și asistență socială (7,32 miliarde de lei).