Emoții mari pentru absolvenții de liceu care, începând de luni, 3 iunie, sunt așteptați să susțină probele examenului maturității.
Prima sesiune a bacalaureatului 2019 debutează cu proba orală la limba română (evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A).
Conform regulamentului, candidatul intră în sală la ora programată, cu actul de identitate. Trage biletul de examen pe care va găsit un text la prima vedere pe care va trebui să-l citească, pentru ca mai apoi să răspundă unor întrebări legate de text. Subiectele probei orale de la limba română pot trata texte literare si nonliterare, cerințele având cu un grad de complexitate care să permită tratarea lor în maximum 10-15 minute. Candidatul este examinat de către doi profesori de specialitate, în prezența a cel puțin trei candidați.
De menționat că după susținerea acestei probe (ca și în cazul celorlalte probe orale), toți candidații vor fi admiși, indiferent de cum se descurcă în fața comisiei. Rezultatul obținut de fiecare candidat la această probă nu se exprimă prin note, ci prin stabilirea nivelului de competență corespunzător: utilizator mediu, avansat și experimentat. Un candidat care nu se prezintă la probele orale poate participa la probele scrise, însă nu poate promova examenul de bacalaureat.
Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 4 iunie și va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (5 – 6 iunie).
Prima probă scrisă – Limba și literatura română – va avea loc luni, 1 iulie. Proba la Limba și literatura maternă este programată marți, 2 iulie, iar proba obligatorie a profilului, miercuri, 3 iulie. Ultima probă scrisă – cea la alegere a profilului și specializării, se va desfășura joi, 4 iulie.
Afișarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00). Între 9 și 12 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie. Modele orientative de subiecte pentru examenul național sunt disponibile pe http://subiecte.edu.ro/2019/.