CSM Suceava va întâlni astăzi de la ora 11.00, pe stadionul Unirea, formația RC Bârlad, într-un meci contând pentru etapa a X-a a Diviziei Naționale de rugby pentru seniori. Partida se anunță foarte dificilă pentru sportivii pregătiți de Constantin Vlad, pentru că vor înfrunta gruparea clasată pe locul secund în ierarhie, angrenată din plin în lupta pentru promovarea în Superligă. „Sper ca la ora jocului vremea să fie frumoasă, astfel încât spectatorii să vină în număr cât mai mare la stadion. Chiar dacă noi vom alinia o echipă mult întinerită, ne propunem să luptăm de la egal la egal cu adversarii noștri și de ce nu, chiar să câștigăm”, a declarat antrenorul Constantin Vlad.
Dintre jucătorii cu experiență care au evoluat în prima parte a sezonului pentru CSM, doar 4 se mai regăsesc în prezent în lotul grupării sucevene, este vorba de Rusu, Bursuc, Flutur și Zup. „Suntem în plin proces de întinerire a echipei, încercăm să facem o reconstrucție din mers, astfel încât în sezonul viitor să forțăm revenirea pe prima scenă a rugbiului românesc”, a precizat tehnicianul sucevean.
După disputarea a nouă etape, CSM Suceava ocupă poziția a cincea în clasamentul Diviziei Naționale de rugby.






