Exaltare sau știință?

Neîndoielnic, alaltăieri a fost, cum ar zice lingăii de la televiziunile de sport, „seara magică a fotbalului românesc”. Din nefericire, magia dă peste noi cam o dată pe an, iar acum, în situația dată, am mai avea nevoie de o recidivă. Fiindcă, oricât de exaltat ar fi domnul Gheorghe Becali, din declarația domniei sale („Câștigăm grupa, mergem în primăvară de pe primul loc!”) nu se poate reține decât dorința. Până la putință mai e ceva drum, pe care mă îndoiesc sincer că Steaua, în halul în care joacă în general, l-ar putea străbate în puținele zile rămase până la returul cu Villareal. Zic asta, întrucât nici măcar în repriza asta a doua cu Osmanlispor, care a fost cea mai bună jucată de Steaua de vreo jumătate de an încoace, fotbalul prestat n-a fost de cine știe ce mare virtuozitate. Da, Steaua a dominat cu un soi de disperare a condamnatului, și până la urmă i-a ieșit. Dar dacă Rusescu dădea gol atunci când, cum mi s-a părut mie, s-a prefăcut că nu-i iese preluarea? Sigur e doar că în ultima etapă a celei mai strânse grupe dintre toate, echipele victorioase vor merge mai departe. Iar la două egaluri, Steaua rămâne acasă, ea fiind singura cu golaveraj negativ. Să sperăm însă că exaltarea lui Gigi are ceva suport, eventual în vreo primă enormă pe care să i-o promită lui Tamaș (că lui Adi Popă, de exemplu, n-ar avea de ce!). Dincolo, la Astra, în mod evident e vorba de altceva. Eu cred că de știință. A lui Șumudică, un antrenor care știe să adapteze jocul pe tiparul fiecărui adversar în parte. Astra se află în situația de a se putea califica inclusiv cu înfrângere în ultimul meci, dar eu cred ferm că va obține mai mult, adică măcar un egal. Sigur că ar fi minunat să mergem în primăvară cu ambele. Și ar fi și în spiritul fotbalului românesc, unde între exaltare și știință, practic nu există nicio diferență.