Numărul bolnavilor de cancer din județul Suceava crește cu peste 1000 în fiecare an, arată statisticile realizate la cabinetul ambulator de oncologie medicală din județul Suceava. Predomină cancerele pulmonare, cele de prostată, de sân și de col uterin. Unii dintre bolnavi cad în depresie la aflarea diagnosticului, dar mulți dintre ei, printre care și Radu Pricop, luptă cu boala și reușesc să o învingă. Diagnosticul precoce crește șansele de tratament și vindecare.
Cancerul face din ce în ce mai multe victime și în județul Suceava, mai ales în cazul în care boala este descoperită în faze avansate, când medicii nu mai pot interveni decât pentru alinarea suferințelor.
Anual, oncologii suceveni descoperă peste 1000 de noi cazuri de boală, conform medicului oncolog Doina Ganea Motan, de la Spitalul de Urgență Suceava.
Urmărind statistica pe ultimii trei ani, reiese că cea mai mare morbiditate (numărul de cazuri la 1000 de locuitori) este în zonele Rădăuți și Suceava.
De exemplu, în 2005 în zona Suceava se înregistrau 432 de cazuri la 1000 de locuitori, în zona Rădăuți 267, în timp ce în zona Vatra Dornei doar 73, din totalul de 1.159. Cele mai multe cazuri erau de cancer pulmonar- 171, prostată 107, sân 143 și col uterin 82.
În 2006, repartiția se menține, cu 537 de cazuri pe zona Suceava, 286 zona Rădăuți și 85 la Vatra Dornei, din 1.144. În 2007, din 1.263 de pacienți luați în evidență, 1.150 au fost din zona Rădăuți.
Explicația dată de medicul oncolog Doina Ganea Motan pentru această concentrare a cazurilor este aceea că, cel puțin pe zona Rădăuți, se poate vorbi despre așa numitul „cancer genetic”, mai ales pentru cancerul de sân și de tub digestiv. Ea a amintit de o familie- mama și doi fii, toți trei diagnosticați cu cancer de colon.
„Am fumat cu plăcere 25 de ani, 3-4 pachete de țigări pe zi” Printre sucevenii care luptă cu succes cu boala se numără și ex-senatorul Radu Pricop. În urmă cu doi ani, alarmat ușor că, deși s-a lăsat de fumat, respiră dificil în continuare, a mers la un control medical. În 8 iulie 2006 a primit diagnosticul: cancer pulmonar. O tumoră de 8,5 cm în plămânul stâng, care trebuia extirpat.
„M-am dus cu curaj la operație, știam că altfel nu se poate. Am avut noroc de fiul meu, Radu, care a stat permanent lângă mine și m-a încurajat. Mă gândeam la toate lucrurile pe care aș fi vrut să le mai văd sau pe care voiam să le mai fac. Până să mă îmbolnăvesc nu călcam prin spitale, cu arcanul trebuiau să mă ducă pentru o fișă medicală sau ceva în genul ăsta. Mie nu mi se putea întâmpla nimic. Am fumat de plăcere 25 de ani și ajunsesem la 3-4 pachete de țigări pe zi. Acum… am suferit transformări uriașe într-un timp foarte scurt”, povestește Radu Pricop.
Își amintește cu neplăcere de cele 6 luni în care a făcut citostatice ca fiind de departe cea mai urâtă perioadă din viața sa, de nopțile lungi chinuite de insomnii și de reacția unora, pe care îi considera prieteni, la aflarea veștii că este bolnav și că, așa cum spune el, „nu mai știi dacă există ‘la anul’”.
După ce s-a obișnuit cu ideea că întreaga viață i s-a schimbat și că trebuie să devină un vizitator constant al spitalului, în noiembrie 2007, la un control medical de rutină, dr. Ganea- Motan i-a descoperit al doilea cancer, la prostată, în fază incipientă.
Nu s-a descurajat și, în urmă cu câteva zile, a mers la București pentru un tratament contra-cost, care în România se practică de mai puțin de 2 ani- brahiterapia, care constă în implantarea unor perle radioactive în prostată. Făcut în primele faze ale bolii, tratamentul are rezultate spectaculoase, duce la vindecare.
Medicul Ganea-Motan ne-a declarat că studiază posibilitatea ca acest tratament să se poată face și la Suceava, deși costul de 6000 de euro nu-l face accesibil tuturor bolnavilor.
„Acum apreciez mult mai mult fiecare zi” Optimismul nu l-a părăsit și de ieri s-a întors la serviciu, la Direcția de Drumuri și Poduri. Spune că are un tonus foarte bun și munca l-a ajutat să treacă mai ușor peste handicapurile induse de boală. Acum recomandă tuturor să nu ocolească medicii și testele medicale pentru că și boli cumplite, precum cancerul, pot fi stăpânite dacă sunt diagnosticate din timp și tratate.
„Îți crește inima când vezi că te recuperezi, că-ți reiei viața și, sincer vă spun, apreciez mult mai mult fiecare zi. Tot timpul mai există o șansă. Nu contrazic vracii și tămăduitorii, cred că tratamentele naturiste nu fac rău, dar medicina e medicină. Spiritul face jumătate din tratament, iar restul doctorii cinstiți, pe care îi interesează boala pe care o ai, nu punga. Eu am avut norocul ăsta și cu doctorii din Suceava, cu dr. Ganea și dr. Dobromir, și la București, cu profesorul Sinescu și echipa lui de la Fundeni. Acum contează ca lumea din jur să te trateze firesc, nu ca pe un om bolnav”, a spus Radu Pricop.
Anul trecut, Spitalul de Urgență a beneficiat de o finanțare de 23,4 miliarde de lei vechi pe lună pentru medicația bolnavilor cu cancer, sumă la care se adaugă alta, cel puțin la fel de consistentă, pentru bolnavii tratați în ambulator, care au medicație gratuită.
Ca exemplu, numai o doză dintr-un medicament recomandat intr-o anumită formă de leucemie costă 90 de milioane de lei vechi.
Mai trebuie spus că soluțiile oferite de vraci sau vrăjitori pentru bolile canceroase nu pot avea nici un rezultat și medicii recomandă pacienților să nu creadă în astfel de tratamente fanteziste.






