Evreii

Pe inginerul ieșean Ion Mitican l-am putea considera un autodidact într-ale istoriei: a debutat în anii `70 cu o carte despre… radiotelefonie, urmată de alte patru cu aceeași temă, pentru a trece, neașteptat, la istoria Iașilor, căreia i-a dedicat nu mai puțin de zece apariții editoriale și încă vreo câteva semnate în colaborare. Principalul merit al acestor lucrări ce depășesc net nivelul literaturii de popularizare îl constituie consistentul aport al cercetării proprii. Mitican a răscolit de-a dreptul frenetic toate cotloanele târgului, a tocit scaunele și pupitrele la biblioteci și la Arhivele Statului, a cules mărturii directe, și-a înfiripat o arhivă fotografică – astfel ocupând neoficial și fără contracandidat demnitatea urbană locală pe care spaniolii o numesc „historiador”. Îmi place să cred că mă număr printre cei care cunosc cât de cât istoria acestui oraș cu destin unic în spațiul cultural românesc; cu toate astea, fiecare nouă carte a lui Mitican îmi prilejuiește surpriza aflării altor amănunte, neștiute, privind isprăvile ieșenilor de odinioară.
În acest sfârșit de toamnă a mai scos o carte, „Evreii din Târgu Cucului de altădată”, continuându-și investigațiile începute în opul din 2003 „Din Târgu Cucului în Piața Unirii”. Și cum nu numaidecât frazare impecabilă și perfecțiune stilistică sunt de căutat în cărțile lui Mitican, ci bogăție de fapte inedite, într-un regal al informațiilor dus până-n pânzele albe, iată că asta găsește cititorul și-n noul volum dedicat istoriei Iașilor. Cu observația că autorul nu se sfiiește să atace o tematică, de regulă, ocolită: breasla istoricilor continuă să o evite din pricina unor posibile reacții provenite și dintr-o parte, și din cealaltă atunci când s-ar concluziona mai răspicat pe marginea unor chestiuni încă „fierbinți”.
Numai că și Mitican expediază prea în galop chestiunea pogromului din 1941, iar Cronologia din finalul cărții o oprește la 1938, probabil încercând să nu fie obligat a se pronunța asupra dimensiunilor exacte ale atât de regretabilului și (chiar!) inexplicabilului eveniment, ca și în legătură cu partajarea responsabilităților. Rămâne, oricum, foarte greu de explicat enormitatea pogromului din 1941 într-un oraș din totdeauna tolerant și-ntr-o țară în care „stăpânirea” hotăra „ca nația evreească să se bucure pe viitorime fără nici o supărare de șederea ei în țară” (Mihail Sturdza), „pământul Moldovei a fost pururea de toleranță religioasă și ospitalitate, un azil sigur în Patria noastră, care trebuie să devină o patrie și pentru D-voastră” (Kogălniceanu), „v-am iubit și n-am făcut nici o distincție de religie” (Cuza).
La Iași a luat ființă primul Teatru evreiesc din lume (idiș), cel dintâi ziar idiș de pe mapamond (1855), s-au putut afirma personalități de talia lui Abraham Goldfaden, Ury Benador, Brunea Fox, Benjamin Fondane (Fundoianu), Dobrogeanu Gherea, I. Ludo, Eduard de Max (societar al Comediei Franceze), Eugen Relgis, Ronetti Roman, Steuerman-Rodion, H. Tiktin, ș.m.a.. Aici, Herșcu Goldner tipărea revista „Convorbiri literare” și opurile lui Creangă, iar Elias Șaraga cărțile lui Caragiale, Conta, Xenopol, aici, publicația de studii iudaice „Sinai” era tipărită la „Viața Românească” condusă de Ibrăileanu, taraful lui Avram Lemiș îl concura pe cel al lui Barbu Lăutaru (alt lăutar, Iacob Psanter, cânta laolaltă și melodii evreiești, și românești fiindcă „oamenii la fel râd, la fel plâng”), evreii aveau 150 de școli, 200 de sinagogi, spitale, cantine… foarte greu de explicat monstruoasa izbucnire din 1941! Ceea ce nu înseamnă că istoria se cuvine să pășească tiptil și cu zeci de precauții în jurul sângerosului eveniment. Avem maldăre de documente, o bună parte le-am cercetat și eu, inclusiv pe cele de la Yad Vashem, în Israel; tăcerea prelungită nu folosește nimănui. Sigur că orice discuție este obligată să pornească de la situația demografică la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX. S-a produs mai întâi o spectaculoasă năboire către „Țara Făgăduinței”: în 1899, la Iași erau 48% ortodocși și 52% de religie mozaică. În cifre absolute, Dicționarul geografic consemna 59.427 de suflete la Iași, din care 33.141 evrei (1901). În covârșitoare majoritate, evreimea era săracă, trăia în cartiere sordide, în care, pe măsura tenacității strădaniilor, au izbutit, în timp, să-și încropească instituții strict necesare prin efort financiar și organizatoric propriu, cu puțină susținere din exterior. (Dar, cum abia am atins principalul subiect, va trebui să revin în tableta dejoi…)