Evoluții

De Sfânta Parascheva au venit la Iași, alături de mulțimea celor care vând ațe, brice și carice, câțiva anticari de pe nu știu unde, aducând în portbagaje noutăți – dacă noutate se poate numi un op vechi de aproape un secol. Așa am aflat, pe o față de masă bucșită de SAS-uri și de operele lui Pavel Coruț, masivul volum al IV-lea, „Junimea”, din seria de studii și documente literare publicate de I.E. Torouțiu (1933).
Fostul proprietar al cărții și-a semnat-o ici-colo, drept pentru care am avut surpriza să constat că a aparținut unui distins și prețuit profesor universitar, călătorit în cealaltă lume la mijlocul veacului trecut. Se pare că moștenitorii (și ei universitari!) i-au împrăștiat biblioteca pe la anticariate… Ceea ce, probabil, se va întâmpla cândva și cu cărțile noastre, adunate trudnic de-a lungul unei vieți! Dincolo de marele interes pentru istoria literară prezentat de ansamblul documentelor publicate de Torouțiu, merită citite cu un plus de atenție procesele verbale ale ședințelor Societății „Junimea”, în care semnatarul, A.D. Xenopol, nota sârguincios preocupările junimiștilor pentru starea românei și constituirea limbii literare. Pe care o vorbim și-o scriem azi în bună măsură conform celor stabilite de intelectualitatea ieșeană în a doua jumătate a veacului XIX. De unde s-a plecat, unde (și cum) s-a ajuns se poate vedea comparând eșantioane din vorbirea și scrierea momentului când româna izbutise să se elibereze din strânsoarea alfabetului chirilic cu texte redactate după pritocirile „Junimii”.
Nu numai ortografia, ci și sintaxa greoaie și contorsionată, precum și vocabularul alimentat din afara fondului principal lexical cereau impunerea clară a unor noi reguli – însărcinare însușită de „Junimea”, care, totuși, nu era un for oficial academic apt să decidă în astfel de chestiuni importante pentru cultura și învățământul întregii nații, numai că prestigiul „Junimii” era, în epocă, de-a dreptul copleșitor. Ca să ne reamintim sonurile primare, cităm dintr-un articol publicat în 1866 de foaia „Oglinda lumii”: „Călătoriile sunt menite ca unǔ obiectǔ de educațiune a unuǐ omǔ avutǔ, înse arú trebui așea feliú de persoane să fie alese de companioniǐ care să știe a face folositoare elevilor lorǔ, asemine călătoriǐ, de tânguitǔ sunt aciǐ cariǐ aǔ companioni pedanți…” Iată și o mostră din limbajul de cancelarie („Opis de actili găsâti în Canțilăriea M. Golia – 1863): „Acta fețelăro eșiti din a lor minți” (n.n.: bolnavii psihici internați la Golia), sau „Trei perdeli pentru dvera împărătească în colior vișiniu de catife (…) de stofă bună cu șnurituri de fir coliorul galbân…” ș.a.m.d. La „Junimea”, dezbaterile asupra ortografiei încep în nov. 1865, cu prezentarea unui „Tractat al lu seu (Negruzzi, n.n.) despre această materie.” Prima chestiune în discuție: sedila de sub d, s și t. Intervenții animate, prelungite până la 1½ după miezul nopții. Un „Tractat” asemănător („Despre scrierea română”) prezintă Maiorescu în ședința din 19 nov., când s-au adoptat „ideile generale despre scrierea română cu litere latine”.
În ședința a VIII-a se decide „depărtarea din scrierea noastră a literelor qu, th, y, k, și adoptarea semnului de sedilă sub t și d pentru tz și z”. În ședința a X-a (decembrie) este abordată „critica fonetismului și a etimologismului”. „Se primesc” semnele scurtării peste a, e și i. „Chestia ortografică” se reia într-o ședință specială, la 24 dec., pentru ca în chiar seara în care urătorii se adunau sub ferestrele Casei Pogor (31 dec.) o reuniune animată să adopte hotărârile cele mai importante: u mut „se respinge cu totul”, x se admite, apostroful să se pună unde lipsește o vocală, liniuța, unde se produce o contragere”, duplicarea consoanelor „se respinge cu totul”. În 1872, Ministerul Educației încearcă să-și impună propria reglementare ortografică. „Junimea” o respinge: „nu e de competența administrației” (stricto sensu, nici în al societății ieșene n-ar fi fost…). „Critica ortografiei impusă de Ministeriu” face obiectul întrunirii din 24 III 1872, este ultima referire „la temă” din registrul de procese verbale – polemicile vor continua în presă. În toate articulațiile esențiale, atât limba română literară, cât și scrierea ei s-au plămădit trudnic, cu aportul hotărâtor la intelectualității ieșene. Care, conform tezei basarabeanului Vasile Stati, astăzi nu mai vorbește româna, ci… „limba moldovenească”!