Echipa națională de handbal masculin a României a fost învinsă, miercuri, de campioana mondială en-titre, Germania, cu scorul de 31-28 (17-16), într-un meci amical disputat în deplasare, la Wetzlar, în care antrenorul Aihan Omer a folosit doar jucători din Liga Națională.
Cei 5.000 de spectatori germani de la Wetzlar au amuțit de numeroase ori în primul sfert de oră al meciului, nevenindu-le să creadă că favoriții lor pot fi dominați de România, care se chinuie de 11 ani să prindă un turneu final. Elevii lui Aihan Omer au evoluat dezinvolt, cu curaj și au condus de câteva ori campioana mondială, grație unui joc bine gândit pe semicercul advers. Nemții s-au distanțat la 9-7 (min. 13), dar România a egalat în minutul 15, după o aeriană superbă a lui Buricea și un gol rapid al centrului Rohozneanu. Românii l-au ridiculizat pe alocuri pe portarul Fritz (Buricea aeriană și Savenco gol de la mijlocul terenului), în timp ce Stănescu a apărat în momente cheie, astfel că echilibrul s-a păstrat (13-13, min. 25 și 15-15, min 29), iar la pauză tabela indica un avantaj minim pentru Germania, scor 17-16. La reluare, Toma a readus România în avantaj, de la 7 metri, și apoi pe contraatac, pentru 17-19, scor ce părea incredibil. România a continuat să domine și după primele zece minute ale reprizei secunde, 21-22, iar după 15 minute, tabela consemna egalitatea, 23-23, după un gol marca Stavrositu. Revanșa și-a luat-o pentru Germania, bucureșteanul Dragoș Oprea, naturalizat de nemți, acesta marcând pentru 24-23. Hermann a mărit diferența, 25-23, dar Șania a replicat tăios, 25-24 (min. 47). La scorul 26-25, Georgescu și Irimescu au fost eliminați câte 2 minute, iar echilibrul a părut să se rupă. Rohozneanu a marcat, însă, pentru 27-26, iar Stănescu a apărat apoi de la 7 metri. Au urmat câteva minute de nesiguranță pentru handbaliștii antrenați de Aihan Omer, de care Germania, cu experiența sa, a profitat și s-a detașat, la 29-26 (min. 24) și 30-27 (min. 27). Diferența a fost imposibil de remontat de România, care s-a recunoscut învinsă.
Meciul din Germania a fost primul pentru reprezentativa de handbal masculin a României sub comanda lui Aihan Omer.




