Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, sub egida Consiliului Județean Suceava, organizează marți, 18 februarie, la ora 17.00, în Sala de artă „Elena Greculesi” a bibliotecii publice sucevene, o manifestare omagială dedicată multilateralului artist (pictor, poet, arhitect, scenograf, actor, maestru de balet) George baron Löwendal, supranumit „Pictorul Bucovinei”.
Evenimentul, cu genericul „50 de ani fără Pictorul Bucovinei”, va fi prezentat de artiștii plastici Radu Bercea și Constantin Severin.
Pictorul George Löwendal (1897-1964) a rămas în istoria artei românești și europene în special prin numeroasele portrete de țărani bucovineni, realizate în stil expresionist, dintre care o parte au fost prezentate anul trecut, în expozițiile organizate la Gura Humorului și la Cernăuți, de către nepoata artistului, Ariadna Avram, președinta Fundației Löwendal.