Forfotă mare pe la cetate și astăzi, după ce o săptămână întreagă lumea s-a tot plimbat prin zonă ultimele două zile de festival se anunță cele mai încărcate.
Dacă ne gândim la primele zile ale acestui eveniment putem spune că a debutat cu dreptul, având în vedere profesionalismul cu care trupa de la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani a jucat piesele „Viforul” și „Apus de Soare”.
Au avut spectatori destui, sonorizare foarte bună, decoruri decente și mai ales, au reușit să convingă prin jocul actoricesc. Ceea ce a fost cu adevărat excepțional a fost faptul că aceste zile s-au desfășurat fără mici, bere și aglomerație infernală. Deci, se poate!
Sâmbătă și duminică vă așteaptă aceleași școli de dans alături de Ordinul Cavalerilor din Sibiu și bineînțeles școala de tir oferită de Asociația Glaudius Dei din Sibiu. Trupa Arleking din Giurgiu v-a pregătit o piesă specială „Pantalone”. Dacă sunteți familiarizați cu ceea ce se numește commedia dell’arte atunci sigur o să apreciați punerea în scenă a unei astfel de piese. Este un curent teatral care a înflorit în perioada medievală și care se bazează mai mult pe improvizație, deci o scurtă privire în comedia italiană este o idee cât se poate de bună.
Punctul culminat și mult așteptat este intrarea lui Mihai Viteazul în cetatea Sucevei dar și turnirul medieval al cărui start se va da la orele 21.
Ca un ultim eveniment, duminică seară vă invit să participați la arderea vrăjitoarei, la ora 22 deoarece anul trecut publicul nu a fost atât de numeros iar actorii excepționali. De asemeni, pe tot parcursul zilei va fi amenajat un loc pentru un horoscop medieval, magia și astrologia fiind o parte foarte importantă a acelei perioade.