Evitând plictiseala



Nu știu cât de mult au așteptat sucevenii ediția de anul acesta a Festivalului Medieval „Ștefan Cel Mare”, însă pe lângă eternii cârcotași mai există persoane entuziasmate de o astfel de manifestare pe care organizatorii dar și participanții vor să o îmbunătățească de la an la an. Deși, ca de fiecare dată se comentează despre banii alocați unui astfel de proiect, unii dintre noi nu văd nici o problemă într-o astfel de investiție, mai ales pentru că Suceava are o istorie cu care se poate lăuda.
Evenimentul va debuta pe data de 16 august și se așteaptă un număr mult mai mare de participanți decât anul trecut și ni s-au pregătit câteva scenete speciale, deosebit de interesante cum ar fi: ospățul dat de Alexandru Lăpușneanu unde au fost omorâți 47 de boieri sau intrarea în cetate a lui Mihai Viteazul. Obiecte din recuzită vor fi împrumutate de la studiourile din Buftea, replici ale tunurilor medievale vor fi urcate pe ziduri și chiar folosite în diverse momente cheie ale festivalului.
De ce nu am aprecia un astfel de efort și de ce nu ne-am prezenta și noi la eveniment pentru a ne bucura de toate acestea?
De asemeni, pentru că străzile din Suceava sunt destul de aglomerate în orele de vârf ale zilei, organizatorii au mutat parada la orele 21, pe data de 20. Cai, făclii, cavaleri și domnițe, muzică medievală, toate aceste elemente vor împânzi străzile orașului și ne vor transporta în vremuri apuse. Cetății de Scaun i se va reda puțin din gloria zilelor trecute și va fi din nou un furnicar de activitate.
Aveți la dispoziție o săptămână întreagă să veniți la cetate și să admirați spectacolele; festivalul se va încheia pe data de 23 august.