Evenimentul organizat marți, 14 octombrie, de către Școala Gimnazială Ciprian Porumbescu, cu sprijinul autorităților locale din comună și împreună cu școlile partenere din Berchișești, Drăgoiești și Poiana Micului, a atras și a încântat audiența numeroasă din cadrul comunității. Derulat în cadrul Centrului Cultural „Vlad Rădescu” din localitate, evenimentul cultural-educativ intitulat „Ciprian Porumbescu – 172 de ani de moștenire culturală, de tradiții și cântec românesc” a reușit, prin intermediul unor interpretări muzicale, dansuri populare și creații literare, evocarea personalității și operei marelui compozitor Ciprian Porumbescu, un simbol al culturii românești și al devotamentului față de neam și țară. Nu au lipsit interpretările deosebite, în care elevii și dascălii lor au reușit adevărate momente de apropiere emoțională de comunitatea satului în care s-a dezvoltat cândva marele muzician.
Cuvântul de deschidere l-au avut reprezentanții autorităților locale, împreună cu directorul școlii, profesor Mioara Lavric, care a făcut o introducere privind evocarea personalității compozitorului Ciprian Porumbescu și o prezentare a instituțiilor implicate prin parteneriat.

- Un program artistic în onoarea marelui compozitor Ciprian Porumbescu
Au debutat apoi momentele artistice și educative ale spectacolului eveniment, cu o prezentare intitulată „Ciprian Porumbescu – o viață dedicate muzicii”, realizată de
elevul Eugen Constantin Hâncean, clasa a VIII-a A, coordonat de prof. Ana Maria Tanasă. Preșcolarii grupelor mijlocii și mari, coordonați de profesorii înv. preșcolar Gabriela Loghin și Mărioara-Domnica Sarman, au purtat audiența „Pe aripile copilăriei și tradiției”, iar apreciatul profesor Doina Elena Petroaie și fiul Ciprian Petroaie, două voci îndrăgite ale comunității, au creat un moment muzical care a purtat în el emoția familiei și a legăturii între generații.
O retrospectivă a vieții și activității culturale a marelui compozitor au creat elevii claselor I A și I B în cadrul programului „În pași de poveste – viața lui Ciprian Porumbescu”, coordonat de profesorii înv. primar Elena Popovici și Alexandra Raluca Jauca, iar un moment artistic de muzică și dans a fost oferit în parteneriat cultural de elevii Școlii Gimnaziale Berchișești.
A urmat un moment muzical intitulat „Cântecul inimii bucovinene”, realizat de elevii claselor a III-a A și a III-a B, coordonați de profesorii înv. primar Lenuța Paicu și Georgeta Bondar, iar diversitatea culturală a zonei a fost pusă în scenă de elevii Școlii Gimnaziale Poiana Micului, care au încântat publicul cu cântece și dansuri poloneze.

Nu au lipsit din program nici evocări ale unor personalități locale care au contribuit de-a lungul vremii la promovarea moștenirii lăsate de Ciprian Porumbescu, într-o realizare semnată de elevii clasei a VII-a, coordonați de prof. Loredana Mihaela Varzari, iar un program artistic a aparținut elevilor Școlii Gimnaziale Drăgoiești, parteneri de suflet în acest proiect, coordonați de profesorii Alina Niga, Larsinie Mirea și Marius Murariu.
Un grup vocal format din elevi ai claselor a IV-a, a V-a, a VI-a și a VII-a, coordonați de profesorii Doina Elena Petroaie și Iuliana-Maria Nasture, au interpretat un colaj de cântece patriotice, urmat de un recital de poezie proprie al elevului Eugen Constantin Hâncean.
Interpretele Daniela Petean, Andra Căilean, Carmen Comarița și Lavinia Hâncean, sub coordonarea prof. Iuliana-Maria Nasture, au mișcat audiența cu „Așa-s moldovencele”, în timp ce „Satul meu, grădină dragă” i-a adus în prim-plan pe elevii clasei a IV-a B, coordonați de prof. înv. primar Camelia Florentina Cucu. A urmat un moment pregătit de prof. coordonator Ciprian Petroaie, „Cântecul din sufletul copiilor”, avându-i ca interpreți pe elevii Lavinia Hâncean, Alisia Bucătar, Adriana Slevoacă și Florentin Bilan, cu toții elevi ai Școlii Gimnaziale Ciprian Porumbescu.

Nu au lipsit „Mesaje din și către trecut”, precum o „Scrisoare din partea lui Ciprian Porumbescu către Stupca”, un „Mesaj către stupcanii mei”, o creație proprie a elevei Damaris Mihui din clasa a VIII-a A și „Mesajul meu către Ciprian Porumbescu”, o altă creație proprie semnată de eleva Antonia-Elena Sarman din clasa a IV-a B.
Un cuvânt de mulțumire adresat invitaților a încheiat un eveniment care a transmis emoție, într-o apropiere dintre generații și comunități.







