Fundația Umanitară „O Nouă Viață“ Siret organizează sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 9:30, ediția a VI-a a evenimentului caritabil “Drumeție pentru o nouă viață”. Anul acesta drumeția va consta în parcurgerea unui traseu de aproximativ 2 kilometri în orașul Siret, pornind de la sediul Fundației „O Nouă Viață“, strada Sucevei, Nr. 16.
Evenimentul își propune ca, pe lângă scopul “clasic” al evenimentului, promovarea Fundației “O Nouă Viață” și strângerea de fonduri, să îi familiarizeze pe participanți cu tot ce înseamnă cultura și obiectivele marcante ale orașului Siret, să își ajute comunitatea în sânul căreia se desfășoară acțiunea, prin gesturi caritabile și nu numai.
Ediția a VI-a a “Drumeției pentru o nouă viață” se va desfășura cu sprijinul Primăriei orașului Siret, al SC Killer SRL și al Camerei de Comerț și Industrie Suceava și este susținut de Monitorul de Suceava, în calitate de partener media oficial al evenimentului. Cei care doresc să obțină informații despre evenimentul de pe 15 septembrie pot lua legătura cu Adina, la telefon 0744 527 294, sau cu Anca, la telefon 0733 965 848. Pentru mai multe detalii despre Fundația „O Nouă Viață”, precum și despre eveniment, au fost create paginile de internet www.fonv.org și http://sponsoredwalk.fonv.org. Misiunea Fundației “O Nouă Viață” Siret este de a promova reinserția socială și profesională a tinerilor cu dizabilități, prin creșterea gradului de comunicare între organizațiile partenere și îmbunătățirea calității serviciilor pentru tinerii cu dizabilități. Pentru mai multe informații despre proiectele fundației, puteți accesa pagina web a organizației, www.fonv.org.