Spectacol

Evenimentele istorice din urmă cu o sută de ani, sărbătorite la Școala Postliceală Sanitară de Stat

Spectacol la Școala Sanitară de Stat Suceava

Școala Postliceală Sanitară de Stat Suceava a organizat, la finele săptămânii trecute, un spectacol dedicat zilei de 1 Decembrie 1918, zi care este în conștiința tuturor românilor ca simbolul nașterii României.
De asemenea, evenimentul a urmărit și promovarea importanței istorice a zilei de 28 Noiembrie, Ziua Bucovinei, a doua provincie care s-a unit cu patria mamă.
Elevii implicați sunt înscriși la cele două specializări ale unității – Asistent Medical Generalist și Asistent Medical de Farmacie, audiența fiind, la rândul ei, de seamă – senatorul Ilie Niță, vicepreședintele Consiliului Județean Viorel Seredenciuc, inspectorul școlar Carmen Sima, locotenent colonel Lucian Ungureanu etc.
În debutul spectacolului, a cântat corul școlii, coordonat de Ștefania Amos, moment urmat de prestația solistelor Andreea Mihăilă, Ioana Balan, Marinela Cotos, Georgiana Cârneală.
Programul evenimentului a cuprins și secvențe aparținând elevelor Alina Șuleru, Silvia Tomoioagă, Cosmina Ivănescu, Olga Vrabie, care au evocat cele două momente istorice importante, celebrate de elevi și profesori.
”Au fost interpretate cântece patriotice vechi, a fost un repertoriu de suflet, s-a recitat. A fost un eveniment deosebit, prezentat de prof. Violeta Șaramet,o reușită, mai ales că pentru noi a fost prima ediție de acest fel. Elevii s-au mobilizat și au răspuns cu bucurie provocării noastre. Au venit pregătiți, îmbrăcați în costume deosebite, lucrate în urmă cu zeci de ani”, a precizat prof. farmc. Viorica Câmpan, organizator.
De momentele de dans au fost răspunzători Lauric Casian (Arcanul), Alexandra Big, Andreea Cocârlă, Marina Condurache, Cătălina Prindi, Andreea Meșniță și Alexandra Negură, cea care a adus pe scena de spectacol jocuri din Gura Humorului, alături de un grup de dansatori din zonă.
Programe artistice au susținut și dr. Hortensia Bârsan, micuța Roua Dragotă și Romeo Octavian Spirescu.
La bunul mers al evenimentului și-au adus contribuția Șerban Gheorghe – directorul școlii postliceale, prof. farmc. Viorica Câmpan, Ștefania Amos, alături de colectivul unității.

Evenimentele istorice din urmă cu o sută de ani, sărbătorite la Școala Postliceală Sanitară de Stat
Evenimentele istorice din urmă cu o sută de ani, sărbătorite la Școala Postliceală Sanitară de Stat
Evenimentele istorice din urmă cu o sută de ani, sărbătorite la Școala Postliceală Sanitară de Stat
Evenimentele istorice din urmă cu o sută de ani, sărbătorite la Școala Postliceală Sanitară de Stat
Evenimentele istorice din urmă cu o sută de ani, sărbătorite la Școala Postliceală Sanitară de Stat
Evenimentele istorice din urmă cu o sută de ani, sărbătorite la Școala Postliceală Sanitară de Stat
Spectacol la Școala Sanitară de Stat Suceava
Spectacol la Școala Sanitară de Stat Suceava

Recomandări

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

Lectură, creativitate și cultură: start la ediția a III-a a Școlii de vară „80 de cărți în jurul lumii”

Școala de vară „Culorile sufletului”, o săptămână dedicată artei și educației la Seminarul Teologic Ortodox Suceava

Reuniunea promoției 1975 – 50 de ani de amintiri și legături neșterse la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava