Cu vreo zece zile în urmă, când am aflat că la barul „Thales” din Fălticeni va cânta un anume Lance Lopez, am rămas ușor confuz: ca om care se ocupă de o viață cu muzica, mi-am spus că poate fi unul din ăia mulți, care în America se nasc și cântă din secunda următoare. Adică buni, și atât. Există acolo mii de artiști care înseamnă ceva în comunitatea lor, chiar în statul lor, dar care în restul lumii sunt necunoscuți. Pentru cei cu adevărat bolnavi de muzică, asemenea mie, este totuși greu de presupus că există vreun colos de care să nu fi auzit măcar. Și totuși… Povestea prezenței acolo, alaltăieri seara, a unui enorm muzician, e stranie prin ea însăși: Hanno Hofer, liderul lui Nightlosers, prieten vechi, n-a putut onora invitația patronului (și finului meu, Costel Zaharia, „Smack” pentru fălticeneni) de la Thales și i-a zis să stea liniștit, că are o variantă „de rezervă”. Drept pentru care, pe Costel l-a sunat Cornel, patronul lui „Big Mamou”, celebrul club bucureștean, aflat la Viena și i-a propus să i-l aducă pe Lance Lopez. De care, evident, nici Costel nu auzise, deși și el e disc-jockey la fel de vechi ca mine, din anii ’70. M-a sunat. Am intrat pe net și m-am speriat de ceea ce am văzut și auzit. La fel și el. Pe mine m-a lămurit un alt bolnav de blues, Bobby Stroe: „Dodo, e mărime. E din cei mai buni zece în viață”. Mințea dragul de Bobby. După ce l-am văzut live în demonstrația de virtuozitate de la Fălticeni, vă jur că n-am termen de comparație. Poate doar Handrix sau Stevie Ray Vaughan, că are din amândoi, chiar cu asupra de măsură. Da’ mai are: viteză de Satriani, forță de Johnny Winter și o imaginație debordantă, toată numai a lui.
De altfel, în interviul de vreo 40 de minute pe care i l-am luat (și pe care îl puteți urmări integral la PLUS TV marțea viitoare, pe 2 iunie) a vorbit cu drag despre toți aceștia, ba încă și despre Alvin Lee, Leslie West, he-he!, și Jeff Bech, o-ho-ho! Numai profesori de calitate. Mai puteți adăuga aici B.B. King și Steve Vai, pentru care a cântat în „deschidere” de multe ori, dar și Lucky Peterson (în grupul căruia a intrat prin… concurs! Și alături de care a cântat vreo cinci ani buni, perioadă pe care o consideră cea mai grozavă din carieră) și mai ales Buddy Miles, toboșarul lui Jimi Hendrix. Ajuns aici, mă și opresc. Cu Buddy Miles n-a cântat oricine. Iar Lance mi-a spus că prin testament Buddy a cerut să fie incinerat iar în memoria sa să se tragă o cântare, un jam-session la care să cânte Ăla, Ălălalt și așa mai departe. Nominalizați în testament. Printre ei, Lance Lopez. A fost acolo, în februarie 2008.
Acum, pe 24 mai 2009, a fost la Fălticeni. Uluitor, fascinant, unic. A cântat trei ore alternând blues cu rock, cu funky (dat în hard) cu rhythm and blues. Perfecțiunea întruchipată. Nici un fel de fițe. Și-a cărat singur boxele. Și la început, și la sfârșit. A dat autografe, a vorbit cu toată lumea. E posibil să revină la Fălticeni, pe 19 iulie. Are vreo două zile libere între cântările din Europa. Că între timp mai are vreo 30 pe aici, apoi vreo 40 în America. După două ore și jumătate, a făcut un „bis” de… încă vreo oră! În care, desigur, l-a omagiat pe James Marshall Hendrix, Jimi adică, prin „Hey, Joe”, „Purple Haze” și „Voodoo Chile”. N-o fi blasfemie dacă zis să sunau mai bine ca originalul?
Te iubim, Lance. Ne-ai făcut fanii tăi pe viață, pe toți cei care am fost acolo. Știm și că ți-a priit. Ai avut exact publicul pe care-l meritai, adică oameni ca mine, ca Sorin Dorneanu, Vasea, Stravros, Paul Mustață, „Droguleț”, desigur Bobby Stroe, mulți elevi de-ai mei de la „Ștefan” și mulți, mulți alții cărora le cer scuze că nu încap în articolul ăsta. Primăria Fălticeni și Consiliul Local au fost bine reprezentate, au și contribuit la buna desfășurare, la fel ca și jandarmii care, cu discreție și eleganță, au fost la datorie.
Acum vă las, că întârzii la concertul de azi, de la Belgrad: AC/DC! Despre ce va fi acolo, în ziarul de joi sau în cel de vineri.
P.S. de ce „omul-chitară”? Păi, fiindcă există o vorbă tocită care zice despre Cutare muzician că „parcă instrumentul este o prelungire a mâinilor”. În cazul lui Lance e falsă: la el chitara parcă ar fi în locul mâinilor!
