Marți, de Sf. Ștefan, va fi sărbătoare mare în familia rapidistului Mihai Roman. Internaționalul român își va creștina fiica Alisia Maria la Hotelul Sofia din Sucevița, iar nași de botez îi vor fi doi foști coechipieri de la Cetatea Suceava și FC Brașov cu care a rămas în relații foarte apropiate, este vorba de Laurențiu Berezoschi și Octavian Abrudan. „Este un eveniment foarte important pentru mine și soția mea. Suntem foarte implicați în tot ceea ce ține de organizare, pentru că vrem ca totul să iasă la superlativ”, a declarat fotbalistul în vârstă de 27 de ani.
În plan strict profesional, Mihai Roman crede că anul 2011 a fost unul cu destule realizări pentru el. „A fost un an bun, dar vreau ca anul care vine să fie și mai bun. Cea mai mare dorință a mea pentru 2012 este să fiu sănătos și câștig titlul și Cupa României cu echipa mea de club, Rapid București”, a mărturisit fostul echipier al Cetății Suceava. În ce privește vacanța de iarnă, Mihai a spus că nu și-a pregătit nimic spectaculos pentru această perioadă, pe care o va petrece acasă, la Vicov, alături de cei dragi.