Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava l-au trimis în judecată într-un nou dosar pe Ștefan Radu Angelescu (40 de ani), din municipiul Suceava, afaceristul condamnat spre sfârșitul anului trecut la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru o evaziune de circa 130.000 de euro.
Pentru fapta din acea vreme, Angelescu a fost arestat preventiv în vara lui 2011, însă nu a stat mai mult de o lună după gratii.
De data aceasta, procurorii îl acuză pe Angelescu de o nouă evaziune, cu un prejudiciu de aproape 300.000 de lei.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2009-2010, în calitate de administrator al unei societăți din Suceava și al uneia din Siret, Angelescu a înregistrat în evidența contabilă 166 de facturi fiscale ce nu au la bază operațiuni reale, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
De asemenea, susțin procurorii, în perioada 2009 – 2010, Ștefan Radu Angelescu a întocmit în fals un număr de 199 facturi fiscale în care a atestat în mod nereal derularea unor relații comerciale cu diverse societăți din țară, înscrisuri pe care le-a înregistrat în evidența contabilă a societăților administrate de el, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Același afacerist a mai fost trimis în judecată în urmă cu câteva luni, acuzat că a luat tiruri întregi cu materiale de construcție în valoare de circa 600.000 de euro de la mai multe firme din țară, fără a achita însă o mare parte din sumă.