Evaziune fiscală de 14,4 miliarde de lei la SC RUVIL SRL Broșteni



– Organele de control au descoperit toată gama de infracțiuni financiare, plecînd de la evaziune fiscală și pînă la spălare de bani
Garda Financiară Suceava a finalizat ieri dosarul unei firme la care, pînă în momentul de față, s-a descoperit cel mai important caz de evaziune fiscală în cadrul acțiunii „gaterul”. Este vorba despre SC RUVIL SRL Broșteni, firmă la care comisarii financiari suceveni au descoperit aproape toată gama de nereguli financiare, plecînd de la evaziune fiscală și pînă la spălare de bani. Verificările Gărzii Financiare Suceava au demarat la sesizarea Comisariatului din județul Bacău, care în urma unor controale la mai multe firme din Comănești, județul Bacău, a descoperit că SC RUVIL SRL era principalul furnizor în acea zonă de material lemnos. Mai mult, trebuie spus că firmele din Bacău aveau legătură cu omul de afaceri sirian Omar Hayssam. Potrivit datelor furnizate de GF Suceava, în urma controlului s-a stabilit că valoarea totală a prejudiciului adus de SC RUVIL Broșteni a fost de 14,4 miliarde de lei vechi. Șeful GF Suceava, Ionuț Vartic, spune că după controlul efectuat, comisarii au constatat că firma a efectuat deduceri ilegale de TVA în sumă totală de 2,8 miliarde de lei, totul plecînd de la o serie de facturi fiscale înscrise în jurnalul de cumpărări, dar care nu erau anexate în original. De asemenea, în luna mai 2004 firma din Broșteni a efectuat două operațiuni fictive de aprovizionare cu material lemnos în valoare de 450 milioane de lei, ca furnizori apărînd SC LETY BILL și SC FORTISSIMA, alte două firme prin care s-au realizat mai multe operațiuni ilegale cu lemn. Seria neregulilor constatate la SC RUVIL Broșteni continuă și cu înregistrarea în contabilitate a unei facturi de prestări servicii în valoare de 1,4 miliarde de lei, fără a prezenta însă contractul care a stat la baza realizării acestor operațiuni. În urma verificărilor s-a constatat că factura provenea de la SC RETAG PROD SRL Comănești, firmă care s-a dovedit că a avut mai multe legături dubioase cu SC RUVIL Broșteni. „Tot de la RETAG PROD, firma din Broșteni s-a aprovizionat, în perioada ianuarie – iunie 2004, cu 1.599 metri cubi de cherestea, operațiune pentru care a prezentat numai facturi fiscale, fără documentele silvice aferente, astfel încît s-a dovedit că operațiunile sînt fictive. În aceste condiții s-a stabilit că TVA-ul aferent acestor facturi este de 4,3 miliarde de lei. Mai mult, în urma verificărilor efectuate de inspectorii fiscali din județul Bacău, s-a constatat că firma RETAG PROD nu a avut activitate în cursul anului 2004”, a spus Ionuț Vartic. El a mai precizat că seria faptelor care țin de natura evaziunii fiscale continuă cu neînregistrarea în contabilitate a 7 facturi fiscale emise, în valoare de 1,8 miliarde de lei, și pentru care nu s-a declarat TVA-ul și venitul obținut. „Asta în condițiile în care în această perioadă firma din Broșteni a depus la organul fiscal de care aparține declarații de impozite și taxe. Trebuie precizat, de asemenea, că în perioada 2002 – iunie 2004 SC RUVIL SRL Broșteni a depus toate declarațiile de impozite, însă din iulie 2004 și pînă în iulie 2005, la organul fiscal nu a mai fost înregistrat nici un astfel de document”, spune Vartic. Cu toate acestea însă, comisarii financiari au descoperit că începînd cu iulie 2004, SC RUVIL a întocmit și emis 60 de facturi fiscale către diverși beneficiari, a căror valoare este de aproape 17 miliarde de lei, fără a fi evidențiate veniturile. De asemenea, pentru aceeași perioadă, iunie 2004 – iulie 2005, administratorul firmei, Vasile Rusu, nu poate justifica alte 93 de facturi fiscale. În urma estimărilor făcute de comisarii financiari s-a stabilit că prin neînregistrarea tuturor acestor facturi firma a adus un prejudiciu de 5 miliarde de lei, reprezentînd TVA neplătit, 1,4 miliarde de lei – impozit pe profit și alte 400 milioane de lei – impozit pe microîntreprinderi. După cum spuneam, la firma din Broșteni s-au descoperit și o serie de operațiuni care par a fi efectuate în vederea „spălării” unor importante sume de bani. Astfel, în perioada ianuarie 2004 – februarie 2005, administratorul firmei a efectuat plăți prin bancă în sumă de peste 7 miliarde de lei către diverse firme din Moinești, Bacău, care însă nu au efectuat nici o livrare de mărfuri pentru SC RUVIL. Cu toate acestea, pe documentele bancare semnate de administrator se precizează că sumele virate reprezintă plăți în avans sau plăți pentru diverse cantități de cherestea cumpărată. Și nu în ultimul rînd, comisarii financiari suceveni au descoperit că în luna iunie 2004, firma din Broșteni a achiziționat 3 utilaje de la aceeași firmă RETAG PROD Comănești, în valoare de 14,6 miliarde de lei, pe care le-a comercializat după numai 8 zile către o altă persoană fizică autorizată din Comănești.
Comisarul șef al GF Suceava a mai spus că pentru toate aceste fapte, pe numele administratorului a fost întocmit dosar penal pentru săvîrșirea infracțiunii de evaziune fiscală, fiind sesizat în același timp și Oficiul Național pentru Combaterea Spălării Banilor.