Confiscare

Evaziune fiscală cu lemn

Un control organizat de oamenii legii la o asociație familială din comuna Slatina a dus la confiscarea de lemn în valoare de mai mult de 300 de milioane de lei vechi.
Având o serie de date care indicau faptul că la respectiva asociației familială există diferențe mari între ceea ce se vinde în realitate și ceea se trece în hârtii, polițiștii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Suceava, ajutați de specialiștii de la Inspectoratul de Regim Silvic și Vânătoare Suceava, au descins la un control la fața locului.
După șase zile de verificări, s-a constatat că la asociația administrată de localnicul Nicolae B., în vârstă de 58 de ani, există grave deficiențe în ceea ce privește modalitatea de utilizare a documentelor cu regim special precum și referitor la modul de respectare a legalității privind materialul lemnos primit pentru debitare.
Evaziune fiscală
Oamenii legii au confiscat de la administrator 35,50 metri cubi cherestea rășinoasă, în valoare de 12.955 de lei, și 110,74 metri cubi lemn de lucru rășinoase în valoare de 19.337 de lei, reprezentând diferența între stocurile faptice din depozit și cele scriptice din registrul de evidență a materialului lemnos.
Polițiștii și organele silvice au mai găsit în evidența contabilă a asociației cheltuieli înregistrate în baza unor documente suspecte, care nu întrunesc calitatea de act justificativ. Administratorul firmei este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Pe lângă cantitatea de lemn ce i-a fost confiscată, Nicolae B., s-a mai ales și cu o amendă de 1000 de lei.

Recomandări

Ilegalități cu privire la proveniența a aproape 800 metri cubi de masă lemnoasă, depistate de Garda Forestieră Suceava

34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026
34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026

Zeci de percheziții la operatorii economici care se ocupă de exploatarea și comercializarea lemnului, de Ziua Pădurilor

Omul de afaceri Vasile Luchian și angajatul său, puși în libertate de judecători, fără măsuri restrictive

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile