„Și Iisus a venit în casă, și iarăși mulțimea s-a adunat, încât ei nu puteau nici să mănânce. Și auzind ai Săi, au ieșit ca să-L prindă, că ziceau: «Și-a ieșit din fire». Iar cărturarii, care veneau din Ierusalim, ziceau că are pe Beelzebul și că, cu domnul demonilor, alungă demonii. Și chemându-i la Sine, le-a vorbit în pilde: «Cum poate satana să alunge pe satana? Dacă o împărăție se va dezbina în sine, acea împărăție nu mai poate dăinui. Și dacă o casă se va dezbina în sine, casa aceea nu va mai putea să se țină. Și dacă satana s-a sculat împotriva sa însuși și s-a dezbinat, nu poate să dăinuiască, ci are sfârșit. Dar nimeni nu poate, intrând în casa celui tare, să-i răpească lucrurile, de nu va lega întâi pe cel tare; și atunci va jefui casa lui».”
Domnul Iisus Hristos Hristos era înconjurat de mulți oameni, asaltat cu nenumărate întrebări, dar și acuzat de tot felul de lucruri. Cei apropiați au dorit să-L ia cu sila din mijlocul mulțimii, gândind că El este un exaltat, un „nebun”. Cărturarii Îl acuzau că este un îndrăcit care scoate pe demoni cu puterea lui Belzebut. Prezența Mântuitorului și învățăturile Sale erau asemenea unei furtuni. Răscolea conștiințe, năștea dispute și genera întrebări. Adulat sau blamat Mântuitorul a oferit fiecăruia binecuvâtarea Sa. La acuze, Domnul Hristos a răspuns cu binecuvântări; celor care L-au discreditat le-a răspuns „Pace vouă”; celor ce L-au batjocorit le-a spus: „Bucurați-vă”. Toți cei care L-au urmat au primit câte ceva în dar. Ucenicii – darul Apostoliei; cei flamanzi și însetați – pâinea și apa vieții celei veșnice; cei bolnavi – minunata vindecare; cei deznădajduiți – dumnezeiasca binecuvâtare. Domnul Iisus Hristos este pentru fiecare creștin sensul acestei vieți și nădejdea vieții veșnice.
Sfântul Ierarh Varlaam, mitropolitul Modovei așa viersuiește:
Valuri multe ridică furtuna cea mare,
Mai vârtos gândul omului întru lucrul ce are,
Nu atâta grija și frica începutului,
Cât grija și primejdia sfârșitului!
Pr. Dumitru PĂDURARU