„Și au venit în Ierihon. Și ieșind din Ierihon Iisus, ucenicii Lui și mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului. Și, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige și să zică: «Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă!». Și mulți îl certau ca să tacă, el însă cu mult mai tare striga: «Fiule al lui David, miluiește-mă!». Și Iisus, oprindu-Se, a zis: «Chemați-l!». Și l-au chemat pe orb, zicându-i: «Îndrăznește, scoală-te! Te cheamă». Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare și a venit la Iisus. Și l-a întrebat Iisus, zicându-i: «Ce voiești să-ți fac?». Iar orbul I-a răspuns: «Învățătorule, să văd iarăși». Iar Iisus i-a zis: «Mergi, credința ta te-a mântuit». Și îndată a văzut și urma lui Iisus pe cale.”
Când Domnul Iisus Hristos a iesit din Ierihon, orbul Bartimeu a simțit că ceva se întâmplă în jurul său. Mulțimile vorbeau despre Iisus Învățătorul din Nazaret. Erau mulți cei care mărturiseau că El a făcut minuni și atunci în sufletul lui Bartimeu a încolțit o speranță! Oare ar fi posibil ca și el să vadă lumina zilei? A început să strige numindu-L pe Domnul Hristos „Fiul lui David”. Simțea el că doar un om al lui Dumnezeu, un sfânt, ar putea să-i ofere vederea. Când Fiul lui Dumnezeu l-a chemat la Sine orbul și-a lăsat haina și a venit în fața Mântuitorului. Ceea ce a dorit, a primit – vederea! Acel sâmbure de credință și curaj a încolțit și a rodit. A crezut în vindecare și iată acum vedea și el rodul credinței. Să precizăm că prima imagine de pe retina lui Bartimeu a fost chipul Binefăcătorului său, al Domnului Hristos. Bartimeii de astăzi, cei care au ochi însă nu mai vor să-L vadă pe Mântuitorul să fie cu luare aminte: chiar dacă voi nu-L vedeți, El vă vede!
Filozoful Lucian Blaga așa spunea: multe lucruri nu le putem vedea fiindcă le privim prea de aproape.
Pr. Dumitru PĂDURARU