„Și ieșind ei din corabie, îndată L-au cunoscut. Și străbăteau tot ținutul acela și au început să-I aducă pe bolnavi pe paturi, acolo unde auzeau că este El. Și oriunde intra în sate sau în cetăți sau în sătulețe, puneau la răspântii pe cei bolnavi, și-L rugau să le îngăduie să se atingă măcar de poala hainei Sale. Și câți se atingeau de El se vindecau. Și s-au adunat la El fariseii și unii dintre cărturari, care veniseră din Ierusalim. Și văzând pe unii din ucenicii Lui că mănâncă cu mâinile necurate, adică nespălate, cârteau; căci fariseii și toți iudeii, dacă nu-și spală mâinile până la cot, nu mănâncă, ținând datina bătrânilor. Și când vin din piață, dacă nu se spală, nu mănâncă; și alte multe sunt pe care au primit să le țină: spălarea paharelor și a urcioarelor și a vaselor de aramă și a paturilor. Și L-au întrebat pe El fariseii și cărturarii: «Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile nespălate»? Iar El le-a zis: «Bine a proorocit Isaia despre voi, fățarnicilor, precum este scris: Acest popor Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Dar în zadar Mă cinstesc, învățând învățături care sunt porunci omenești. Căci lăsând porunca lui Dumnezeu, țineți datina oamenilor: spălarea urcioarelor și a paharelor și altele ca acestea multe, pe care le faceți».”
Fariseii au atras atenția Domnului Iisus Hristos că era prea îngăduitor cu ucenicii care încălcau datinile din bătrâni; apostolii au fost acuzați că au mâncat fără să se spele pe mâini. Aici nu era vorba doar de o problemă de igienă, ci de mult mai mult; fariseii vedeau în aceast comportament o gravă încălcare a poruncilor. Cu răbdare dar și cu autoritatea unui părinte Domnul Hristos i-a lămurit că nu ceea ce intră în om îl spurcă și îl pângărește, ci ceea ce iese din el, vorbele rele. Iar în legătura cu cinstirea lui Dumnezeu este important ca acest lucru să-l facem din convingere, din profunzimea sufletului nostru; o cinstire a lui Dumnezeu doar cu buzele este una formală. Formalismul și exaltările de moment năruie frumusețea vieții creștine. În schimb, inima plină de binecuvântarea rugăciunii și de prezența Domnului Hristos ne dă posibilitatea de a înțelege adevărata valoare a numelui de creștin.
Filosoful Blaise Pascal așa spunea: „Cine-L cunoaște pe Hristos, cunoaște rostul tuturor lucrurilor.”
Pr. Dumitru PĂDURARU