Evanghelia zilei

„Venind ei în Capernaum, s-au apropiat de Petru cei ce strâng darea (pentru Templu) și i-au zis: Învățătorul vostru nu plătește darea? Ba, da! – a zis el. Dar intrând în casă, Iisus i-a luat înainte, zicând: Ce ți se pare, Simone? Regii pământului de la cine iau dări sau bir? De la fiii lor sau de la străini? El I-a zis: De la străini. Iisus i-a zis: Așadar, fiii sunt scutiți. Ci ca să nu-i smintim pe ei, mergând la mare, aruncă undița și peștele care va ieși întâi, ia-l, și, deschizându-i gura, vei găsi un statir (un ban de argint). Ia-l și dă-l lor pentru Mine și pentru tine. În acel ceas, s-au apropiat ucenicii de Iisus și I-au zis: Cine, oare, este mai mare în împărăția cerurilor? Și chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor, și a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăția cerurilor.”
Din cuvintele pasajului evanghelic de astăzi, ne atrag atenția două idei aparent fără legătură între ele. Întâi ni se vorbește despre obligația fiecărui supus de a plăti dările către stăpânirea romană. Apoi ucencii sunt lămuriți despre cine este mai mare în Împărăția lui Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos a fost întrebat, prin Petru, dacă vrea să plătească dajdia pentru templu. Evreii se aflau sub stăpânirea romanilor care percepeau impozite de la toți supușii. Colectorii de taxe erau iudei; ei adunau și o taxă pentru templu. Astfel putem înțelege de ce Domnul Hristos a întrebat pe Petru: „Regii pământului de la cine strâng taxe, de la străini sau de la fii”? Răspunsul erau evident, de la străini. Și Mântuitorul concluzionează: „Iată deci că fiii sunt scutiți”. El ca Fiu al lui Dumnezeu nu trebuia să plătească această taxă pentru templu. Taxele erau pentru supuși, adică pentru robi. În cele din urmă Domnul Hristos a îndeamnat pe Petru, în mod formal, să plătească dajdia.
Sfântul Ioan Iacob de la Neamț așa ne învață: după cum un copac se sprijină pe rădăcină, tot la fel taina vieții creștinești se sprilină pe nădejdea mântuirii.
Pr. Dumitru PĂDURARU