Evanghelia despre tânărul bogat – comentarii patristice

„Și, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învățător, ce bine să fac, ca să am viața veșnică?(Mt. 19, 16)
Unii îl critică pe acest tânăr ca fiind viclean și fățarnic pentru că s-a apropiat de Iisus ca să-L încerce. Eu nu voi șovăi să spun că este avar și lacom de vreme ce și Hristos îl vădește a fi astfel. Totuși, nu-l voi considera a fi și fățarnic pentru că nu este sigur să ne aventurăm în lucruri nesigure și mai ales atunci când este cazul să învinovățim pe cineva. Mai ales pentru că Marcu a alungat orice suspiciune de fățărnicie. Tirania banului este un lucru puternic, precum se vădește aici. Chiar dacă am dobândit unele virtuți, avariția poate să le piardă pe toate. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 63, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
„Iar El a zis: „De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viață, păzește poruncile”.(Mt. 19. 17)
Pe bună dreptate, ar trebui să întrebăm:când a întrebat tânărul pe Hristos „Bunule Învățător, ce bine să fac, ca să am viața veșnică?” iar Domnul a sfârșit explicația, de ce a mai adăugat și „mulți dintâi vor fi pe urmă, și cei de pe urmă vor fi întâi”? Nimeni nu se îndoiește că aceasta s-a spus despre iudei și despre neamuri. Nu soarta face ca acest tânăr să fie inițiat ca un nepregătit în această taină. El se laudă și este ușuratic, arătând trăsături ale unei vieți trăite cu prea multă încredere în lege. Hristos face aceasta de obicei atunci când urmează să vorbească despre taina unui anumit lucru. Prima dată, inițiază fizic pe cineva pentru ca mai apoi să reflecteze duhovnicește pe o anumită situație fizică, iar după aceea, explică înțelesul acestui lucru. De pildă, atunci când urmează să vorbească despre înfrânarea mândriei fariseului (Lc. 14), mai întâi aduce pe omul bolnav de hidropică și-l vindecă, pentru ca pasajul să se încheie chiar în mijlocul propoziției, dar să continue prin mustrarea mândriei fariseului cu ajutorul vindecării făcute asupra omului bolnav de hidropică. (Opere incomplete la Matei, Omilia 33, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
„El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârșești adulter, să nu furi, să nu mărturisești strâmb;” (Mt. 19, 18)
1. Ia aminte la cât este de pregătit tânărul să se supună poruncilor. Căci el spune: ce bine să fac, ca să am viața veșnică? Pare gata să facă ceea ce i spune. Dacă scopul său ar fi fost să testeze pe Mântuitorul, evanghelistul ne-ar fi indicat asta cumva, așa cum o face în alte cazuri, de exemplu în cazul învățătorului de lege (Mt. 22, 35). Dacă tânărul ar fi ascuns fățărnicia sa, Iisus imediat ar fi dat-o pe față. Dacă tânărul ar fi venit să-L testeze, nu s-ar fi descurajat la ceea ce a auzit pentru că în cazul niciunui fariseu nu s-a întâmplat așa. Când aceștia erau mustrați, se mâniau și mai tare. Dar acest tânăr nu era mânios. A plecat plin de tristețe, ceea ce arată că nu venise la Iisus cu un gând rău. Dar venise totuși cu o voință slabă. Dorea viața cu adevărat, dar era ținut prins într-o puternică slăbiciune morală. De aceea, când Hristos a spus: de vrei să intri în viață, păzește poruncile, el a întrebat care? nu pentru a-L testa, departe de aceasta, ci crezând că mai există și altele, afară de cele din lege, care i-ar putea aduce viața. Deci, pare a fi destul de cinstit. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 63, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
2. Când Hristos îi spune: de vrei să intri în viață, păzește poruncile, tânărul se așteaptă ca imediat să adauge: poruncile Mele.Care?, întreabă el, fiind destul de confuz. Căci Hristos nu-i răspunde după așteptările sale, ci-l trimite la lege, nu pentru că legea ar fi desăvârșitoare, prin Lege nu se îndreptează nimeni (Gal. 3, 11), precum este scris, ci pentru că viața trăită după lege este un fel de introducere în viața veșnică, făcându-le cunoscute ucenicilor pe scurt lucrurile superioare. Legea ne-a fost călăuză spre Hristos (Gal. 3, 24). Legea este punctul de pornire pentru dreptatea dintre oameni. Hristos este desăvârșirea. El spune că începutul binelui este săvârșirea dreptății. Dreptatea este arătată de lege, însă bunătatea este arătată de către Hristos. Legea ne-a învățat să răsplătim celor care vor să ne facă rău, ca în ochi pentru ochi și dinte pentru dinte (Lev. 24, 20). Însă Hristos ne-a învățat să lăsăm o asemenea răzbunare echilibrată, privind la un mai mare bine: nu vă împotriviți celui rău; iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Celui ce voiește să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa (Mt. 5, 39-40).
(Sfântul Chiril al Alexandriei, Fragmentul 218, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Zis-a lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipsește?” (Mt. 19, 19)
Tânărul bogat spunea că a păzit poruncile până când a auzit una mai mare: Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor, nu o vei pierde, ci vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi. Ce folos dobândești dacă urmezi legea, dar Mie nu-Mi urmezi? Tânărul a plecat întristat, precum ați auzit, pentru că avea multe averi.
Ce a auzit el, am auzit și noi. Cuvântul Domnului este Evanghelia. El șade în ceruri, însă nu încetează să vorbească pe pământ. Să nu fim surzi pentru că El poate și să strige. Să nu fim precum cei morți pentru că El poate să și tune. Dacă nu vrei să păzești poruncile mai mari, păzește-le măcar pe cele mici. Dacă povara celor mari este prea mare pentru tine, ridic-o pe cea a celor mai mici. De ce ești trândav la amândouă? Cea mai mare poruncă este vinde averea ta, dă-o săracilor și vino și urmează-Mi. Cele mai mici sunt: să nu fii desfrânat, să nu depui mărturie mincinoasă, să nu furi, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți. Fă-le pe acestea. Oare de ce strig la tine că trebuie să-ți vinzi averea, când eu nu te pot face să asculți să nu o iei pe a altuia? Ai auzit: să nu furi. Tu tâlhărești. Înaintea Judecătorului, aduc nu un hoț ci un tâlhar. Schimbă-te, fie-ți milă de tine. Viața încă te mai lasă să o faci.
Nu ignora mustrarea. Ieri erai hoț, nu mai fi și astăzi. Poate și astăzi ai fost hoț, dar măcar mâine nu mai fi. Încetează la un moment dat păcatul și așteaptă răsplata cea bună. Vrei să fi dobândit fapte bune dar nu vrei să fii bun. Viața ta e contrară cu speranțele tale. Dacă este foarte bine să ai o casă bună, oare cât de mare nu este răul când ai un suflet rău?
(Fericitul Augustin,Predica 85,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
„Iisus i-a zis: „Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi”.(Mt. 19, 21)
În puterea noastră stă dacă vrem să fim desăvârșiți. Totuși, cel care vrea să fie desăvârșit trebuie să vândă ceea ce are, și nu doar o parte, cum a făcut Anania și Safira (Fp. 5, 1-2), ci să vândă tot. Când a vândut toate ca să împartă săracilor, a început să-și pregătească o comoară în împărăția cerurilor. Dar nu este destul pentru a se desăvârși doar să renunțe la bogății, ci trebuie să urmeze Mântuitorului, adică să lepede răul și să facă binele. Căci e mai ușor să disprețuiască punga cu bani decât voința. Mulți lasă averile, dar nu urmează Mântuitorului. A urma pe Mântuitorul înseamnă a-L imita și a călca pe urmele pașilor Săi. Tot cel care spune că are credință în Hristos trebuie și el să pășească pe locurile unde a pășit Acesta.
(Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei 3.19.21, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
„Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: „La oameni aceasta e cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință”.(Mt. 19, 26)
Când ucenicii s-au supărat, El a spus: La oameni aceasta e cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință. Dar de ce s-au supărat ucenicii dacă ei erau săraci, chiar foarte săraci? S-au supărat din pricina desăvârșirii altora, pentru că aveau mare dragoste pentru aceștia toți. Deja moșteniseră din dragostea Învățătorului. Se tulburaseră și se înspăimântaseră pentru întreaga lume, încât aveau nevoie de o mângâiere pe măsură.
Și astfel, după ce Iisus și-a întors privirea către ei, a spus: La oameni aceasta e cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință. Deci, cu o privire blândă și iubitoare, a mângâiat pe cei ale căror inimi era tulburate și a alungat suferința lor (aceasta a vrut să spună evanghelistul prin privind la ei). Apoi i-a înălțat prin cuvintele Sale, punând accentul pe puterea lui Dumnezeu și astfel, le-a sporit credința.
Dacă vrei să afli și cum imposibilul devine posibil, ascultă. Hristos nu a făcut această afirmație, că ceea ce este imposibil la om este posibil la Dumnezeu doar ca tu să stai liniștit și să nu faci nimic și să lași totul în seama lui Dumnezeu. Nu, el a spus asta ca să înțelegi importanța chemării lui Dumnezeu în ajutor în acest concurs greu și ca să alergi cu grabă și cu stăruința la harul Său.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 63.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)