Prima probă a evaluării naționale, cea de limba română, le-a propus elevilor de clasa a VIII-a subiecte „ușoare”, la care s-au „descurcat”, potrivit mărturisirilor acestora, examenul fiind urmat, în curtea școlii, de colocvii ad-hoc, la care au fost dezbătute rezolvările.
București, Sectorul 2, Școala Centrală, ora 9.00. Evaluarea la limba română a umplut sălile cu elevi, iar împrejurimile, cu părinți marcați, ca și cei mici, de emoții.
În sala de examen, pentru cei mai mulți dintre copii, cele două ore ale probei trec repede. Afară, însă, 120 de minute înseamnă mult mai mult pentru mame și tați, toți prinși în discuții și calcule în perspectiva admiterii la liceu. Nu lipsește, firesc, citirea contorului cu sentimente.
„Evident că eu am mai multe emoții decât fetele mele, pentru că am gemene și emoțiile sunt la pătrat”, mărturisește o mamă fixată pe trotuar încă de la ora 8 și jumătate.
Tot ea aduce vorba despre meditații. „La limba română, este mai ușor decât la matematică, deoarece eu sunt de formație filolog și le-am putut ajuta, astfel încât nu am avut nevoie de meditații, lucru care nu s-a întâmplat și la matematică”.
Puțin după ora 11.00, elevii încep să iasă. Prima reacție – să-și caute părinții în mulțimea adunată pe cele două trotuare din fața școlii.
Despre subiecte, numai de bine. „Subiectele au fost relativ ușoare, am scris la toate”, spunea Ana, olimpică la limba franceză, care îi explică mamei că la una dintre compuneri a ales să scrie despre un concurs de dans, pentru că…adoră să danseze.
Maria, în schimb, a ales să scrie despre un concurs de volei.
Când vine vorba despre fraze și propoziții, relativitatea dispare și se nasc semne de întrebare.
„Dar la subiectul doi era doar o subordonată, nu-i așa?”, își întreabă o elevă colega.
„Nu era doar una?”.
„Ce vorbești? Erau două sigur”.
După 11.30, elevii ies din școală în grupuri de câte trei-patru. Cu cât mai mulți, cu atât mai nimerit un colocviu dedicat rezolvării subiectelor.
„Eu mi-am închipuit un concurs de atletism la care am întârziat, dar până la urmă la ajuns”, spune Mihai, către cei trei băieți alături de care a părăsit curtea școlii.
Răspunsul unui coleg, spus cu zâmbetul pe buze, este optimist 100 la sută. „Hai, mă, că la un liceu tot intrăm și noi. Oricum, eu am scris la toate. M-am descurcat”.
Locuri în liceu vor fi pentru toți. Ce loc va prinde fiecare se va ști, la admitere, după confruntarea baremului cu „am scris la toate”.
