Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) va desfășura luni, 30 august a.c., în fața corpului A, începând cu ora 9.00, o campanie publică pentru a evalua starea de sănătate din cadrul populației generale și pentru a le oferi participanților sfaturi legate de starea lor de sănătate, în special pentru risc de supraponderalitate/ obezitate și diabet de tip 2. Prorectorul instituției academice, prof.univ.dr. Mihai Dimian, a declarat că este vorba despre un proiect derulat de USV în parteneriat cu Universitatea Națională Precarpatică “Vasyl Stefanyk”, din Ivano-Frankivsk, Ucraina, finanțat de Uniunea Europeană. În cadrul proiectului, o componentă se adresează instruirii avansate a câte unui grup de 25 de medici de familie din județul Suceava și din Ivano-Frankivsk și o altă componentă vizează evaluarea stării de sănătate a populației și consiliere, prin așa-numita „clinică mobilă” (Health on Wheels).
Această campanie publică se adresează atât adulților, cât și copiilor. „Important este ca populația să fie informată asupra riscului reprezentat de obezitate și să fie identificate cazurile de pre-diabet, care pot fi prevenite. Beneficiarii vor fi evaluați la fața locului, iar rezultatele vor fi procesate și interpretate în câteva minute, după care li se va oferi un feedback personalizat cu privire la starea lor de sănătate actuală și măsurile preventive pentru evitarea sau diminuarea riscului de obezitate și diabet”, a arătat prof. Dimian. Pliantele și broșurile informative care conțin sfaturi legate de alimentația sănătoasă și exerciții fizice vor fi oferite tuturor persoanelor care participă la clinica Health on Wheels, indiferent dacă sunt de acord sau nu să li se facă măsurătorile de sănătate.
Potrivit prorectorului USV, din luna mai a acestui an echipa care implementează proiectul a avut astfel de campanii în localitățile Suceava (în campusul USV), Ilișești, Șcheia, Moara și Sf. Ilie, în cadrul cărora au fost evaluate 202 persoane. Au fost identificate 35 de persoane cu risc crescut pentru prediabet și diabet zaharat și 83 de persoane cu risc crescut pentru suprapondere și obezitate.
Prof. Mihai Dimian a subliniat că anual peste 5 milioane de decese sunt asociate obezității, mai multe decât cele asociate Covid-19 de la începutul pandemiei.
Proiectul derulat în parteneriat de universitatea din Suceava și cea din Ivano-Frankivsk se numește „Personalized prevention tools in obesity and diabetes – a joint Romanian-Ukrainian programme of health education (PrePOD)”.