Eutanasia României

Relația inegală cu statul e regulă în societatea noastră așa-zis democratică. Niciodată nu vei reuși, tu cetățean, să schimbi asta. Oricât te-ai chinui. Pe de altă parte, trebuie să recunosc faptul că statul, atunci când are vreun interes, face multe compromisuri.
Victimele de la Colectiv, asigurate sau nu, au fost tratate în străinătate, pe banii noștri, ai tuturor. Într-o țară mai democratică, facturile ar fi fost trimise la domiciliul pacientului neasigurat. În țările în care sănătatea e pe bani. În țările în care s-au tratat respectivii. Acuma nu le e suficient. Mai dau și statul în judecată. Da!, statul ăla care i-a vindecat. Pe motiv că e responsabil de incendiul din speluncă. Alte daune morale de sute de mii de euro. Pe care noi toți o să le plătim.
Nu v-a omorât sau schilodit statul. Am toată compasiunea pentru ceea ce ați pățit. Doar că nu e numai vina statului. Nu statul a dat cu artificii de exterior în interior. Nu statul v-a pus să vă înghesuiți cu sutele într-o bombă. Statul, alături de voi, trebuia să caște ochii. Să vedeți că nu există ieșiri de urgență. Să vă învețe să reclamați. Să nu mai intrați acolo. Asta fac niște cetățeni responsabili, cărora, nu-i așa?, le pasă de viitorul lor. Eu nu vreau să plătesc pentru că unii s-au dus să se distreze, fără să aibă instinct de conservare. Fiecare își asumă ceea ce face.
Sunt tare curios dacă și părinții bebelușilor morți vor da statul în judecată. Medicul răspunde pentru ceea ce face. În nume propriu. Dacă greșește își pierde cariera, banii, statutul. Statul când greșește, ce pățește? Nimic. Doar mai pune biruri pe cei care muncesc. Să aibă de unde scoate bani pentru prostiile pe care le-a făcut prin reprezentanții lui. Numiți acolo democratic, nu? Pe competențe.
Omul nepotrivit la locul nepotrivit. De aici pleacă tot. De la mulți neica nimeni numiți în funcții pe criterii politice. De la nepăsare. De la nesimțire. În Colectiv au murit oameni. A căzut un guvern. Au ieșit în stradă tot felul de debusolați. Că, deh, îi ucide pe ei corupția. Acum au murit copii. Cine a mai ieșit în stradă? Ce guvern a mai căzut?
Nu mai ucide corupția? Nu ne interesează ce mâncăm? Nu ne interesează cine și cum produce, transportă și vinde? Sau astea nu sunt importante? Important e să ne simțim siguri în speluncile în care mergem să cheltuim suta de euro trimisă de mama din Italia, nu?
Că tot vă plac țările civilizate, ia întrebați-vă ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi murit copiii acolo. Ar fi fost un pic de circ, nu? Ar fi luat atitudine opinia publică, nu? S-ar fi lăsat cu demiteri și demisii. La noi ce s-a întâmplat? Absolut nimic.
Și vă mai mirați că muriți cu zile. Vă mai mirați că trăiți într-o totală nesiguranță. Vă mai mirați că nu vă bagă nimeni în seamă. Că nu dă nimeni doi bani pe viețile voastre și ale copiilor voștri. De ce atâta isterie pentru o speluncă, dar pentru copii nici o reacție?
Și atunci, dragi tineri, să nu mai aud că vă plângeți. Stați cu ochii în telefoane, vă dați cu gel și umblați cu beemveul și urlați pentru te miri ce. Dar pentru lucruri importante niciodată. Voi sunteți cei care vin din urmă? Voi sunteți viitorul României? Treziți-vă naibii odată! Învățați să treceți strada. Învățați să scrieți și vorbiți în limba română. Învățați să spuneți te rog și mulțumesc. Învățați că nimic nu e gratis. Că nimic nu vi se cuvine. Că totul are un preț. Chiar prețul ignoranței voastre se măsoară în drame și uneori, de prea multe ori, în vieți.
Știu că nu voi vă condamnați la pribegie. Că nu voi v-ați alungat părinții din țară, nu voi ați făcut țara praf și pulbere și nu voi v-ați zugrumat viitorul. De toate astea suntem noi responsabili. Noi, cei care am tăcut și ne-am complăcut în ceea ce am învățat în comunism: să răbdăm de toate și să ne „descurcăm”.
Dar voi ce vreți? Să continuați tâmpeniile noastre? Să vă resemnați în mocirla pe care v-o lăsăm moștenire? Să asistați la eutanasia României sau să participați la reanimarea ei?