Paietele, excentricitățile și manifestațiile gay și-au dat întâlnire sâmbătă la Moscova, pentru finala concursului Eurovision 2009, un spectacol considerat adeseori de prost gust, dar care continuă să atragă în fiecare an sute de milioane de telespectatori, informează AFP.
Un număr de 42 de țări erau înscrise la începutul celei de-a 54-a ediții a acestui concurs organizat în premieră în Rusia, țara câștigătoare a ediției precedente.
Clasată în fruntea primilor zece finaliști, Turcia figurează deja printre favoriți, cu piesa „Dum Tek Tek”, interpretată de populara cântăreață Hadise.
O altă țară favorită este Norvegia, reprezentată de Alexander Rybak, cu piesa „Fairytale”.
În afara acestor două state, reprezentanții Suediei, Israelului, Portugaliei, Maltei, Finlandei, Bosniei-Herzegovinei, României, Armeniei și Islandei au obținut biletul pentru finala de sâmbătă, ce se va desfășura în complexul sportiv Olympiski, din centrul capitalei ruse.
Modul de votare a acestui concurs, organizat de Uniunea Europeană și de Radio-Télévision (UER), a fost modificat în acest an: voturile telespectatorilor europeni vor fi împărțite în proporție de 50% cu voturile membrilor unui juriu profesionist din fiecare țară.
La Moscova este dificil să ignori Eurovisionul, deoarece afișele publicitare și banderolele în culorile alb, albastru și roșu, ale drapelului național rus, au invadat străzile capitalei.
În plus, autoritățile au pus la dispoziția organizatorilor fonduri de 32 de milioane de euro pentru acest eveniment, ediția din acest an fiind considerată cea mai scumpă din istoria Eurovisionului.
Sperând să profite de pe urma puternicii mediatizări a concursului, militanții pentru drepturile homosexualilor au ales ziua de sâmbătă, în care este programată finala Eurovision, pentru a organiza parada lor anuală, care, până în prezent, a fost întotdeauna interzisă de primăria moscovită.
„Scandalurile fac mai mult zgomot decât cântecele”, a scris cotidianul rus Kommersant.
Marți, 20 de militanți dintr-o organizație rusă pentru apărarea animalelor au fost arestați la Moscova, în timp ce căutau locul în care urma să se țină o manifestație împotriva eutanasierii – cu ocazia apropierii viitoarei finale a Eurovisionului – a câinilor și a pisicilor care vagabondează pe străzile capitalei ruse.
În plus, Georgia a renunțat să mai participe la Eurovision, după respingerea cântecului său de către organizatorii evenimentului, care au motivat că piesa respectivă îl ironizează pe premierul rus Vladimir Putin, la mai puțin de un an după războiul fulger care le-a opus pe cele două state, în august 2008.
Alte voci s-au făcut auzite și în Rusia, împotriva deciziei juriului național rus, care a ales o cântăreață ucraineancă să reprezinte Rusia la această competiție.