Venitul mediu al agricultorilor români se va reduce în acest an cu 16,1% față de 2006, ritmul de scădere fiind unul dintre cele mai accentuate din Uniunea Europeană (UE), o pierdere mai mare, de 18,6%, fiind înregistrată doar de Bulgaria, potrivit Eurostat.
Biroul de Statistică al UE nu prezintă informații referitoare la factorii care stau la baza evoluției din România.
La nivelul UE, veniturile din agricultură vor crește în medie cu 4,7%, comparativ cu 2006, un avans mai mare decât cel de 3,9% consemnat anul trecut, se arată într-un comunicat al Eurostat.
Evoluția este determinată de o serie de factori, precum majorarea cu 2,6% a venitului agricol real și reducerea cu 1,9% a ponderii muncii fizice la producția agricolă prin creșterea gradului de automotizare.
Cele mai importante creșteri ale veniturilor din agricultură pe cap de muncitor sunt estimate pentru Lituania (58,5%), Cehia (20,6%) și Estonia (19,4%).
Veniturile din agricultură cuprind sumele obținute din activități agricole, precum și din cele conexe, pe o anumită perioadă de timp, chiar dacă în intervalul analizat fondurile nu sunt primite integral.