Demersuri comune

Euroregiunea Prutul de Sus susține construcția unui drum rapid Nord-Sud, la Est de Carpați



Gheorghe Flutur a participat la ședința Euroregiunii Prutul de Sus
Gheorghe Flutur a participat la ședința Euroregiunii Prutul de Sus

Euroregiunea Prutul de Sus a adoptat o rezoluție pentru susținerea realizării unui drum rapid Nord-Sud, la Est de Carpați, care să treacă prin România și Ucraina. Rezoluția a fost adoptată la propunerea președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și urmează să fie transmisă Guvernelor României, Ucrainei și Republicii Moldova. Gheorghe Flutur a fost prezent, ieri, în regiunea Cernăuți, din Ucraina, la ședința Euroregiunii Prutul de Sus. În cadrul ședinței a avut loc predarea președinției acestui organism, deținută de localitatea Bălți, din Republica Moldova, către orașul Cernăuți. Flutur a precizat că în cadrul discuțiilor a fost votată cu unanimitate rezoluția de susținere a construcției unui coridor rutier care să lege Marea Baltică de Marea Neagră, respectiv Gdansk-Varșovia-Lviv-Cernăuți-Suceava-București-Sofia, precum și susținerea necesității introducerii în rețeaua TEN-T a unor trasee rutiere pe teritoriul celor trei țări, care să realizeze conexiuni la acest coridor.
Flutur: „Efortul nostru de a atrage investitori trebuie să fie susținut de investiții în infrastructura de transport”
Președintele CJ Suceava a spus că în document se arată că la întâlnirile organizate în cadrul Euroregiunii, precum și în cadrul altor întâlniri transfrontaliere, s-a ridicat în mod constant o problemă identificată atât de cetățenii ucraineni, cât și de cei români și moldoveni, respectiv timpul nepermis de mare petrecut în punctele vamale dintre România și Republica Moldova sau România și Ucraina și lipsa în zonă a unei autostrăzi sau drum expres care să conecteze regiunile la coridoare de transport europene.
„Efortul nostru de a atrage investitori, care să contribuie la dezvoltarea economică și, implicit, la îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor, precum și la demersul de a oferi confort tuturor persoanelor din Europa și nu numai, care aleg să tranziteze această zonă, trebuie să fie susținut, în mod obligatoriu, de investiții în infrastructura de transport, care să faciliteze transportul mărfurilor și persoanelor în condiții decente, condiții care există în toate regiunile Europei”, a declarat Flutur, care a adăugat că „din acest motiv, considerăm absolut necesară introducerea în rețeaua TEN-T a unor trasee rutiere care să treacă prin România, Moldova și Ucraina și care să facă legătura cu coridorul care leagă Marea Baltică de Marea Neagră, respectiv coridorul Gdansk-Varșovia-Lviv-Cernăuți-Suceava-București-Sofia”.
Flutur a mai spus că așa cum foarte multe regiuni europene beneficiază de autostrăzi, de căi de comunicații foarte rapide și eficiente, și Regiunea de N-E a României, Regiunea Cernăuți din Ucraina, precum și unitățile administrativ–teritoriale din Republica Moldova situate la granița cu România „merită să fie scoase din izolare”, prin intermediul unor rute care să lege Nordul de Sudul și Estul de Vestul Europei.
Gheorghe Flutur a mai precizat că tot în cadrul ședinței de ieri s-a convenit ca în luna iunie să fie organizat, la Suceava, un Forum Economic.



Recomandări

Un ieșean cu origini rădăuțene a finalizat construcția unei fabrici unde se vor produce medicamente și suplimente alimentare

Un ieșean cu origini rădăuțene a finalizat construcția unei fabrici unde se vor produce medicamente și suplimente alimentare
Un ieșean cu origini rădăuțene a finalizat construcția unei fabrici unde se vor produce medicamente și suplimente alimentare

Zeci de meșteri olari din întreaga țară și din străinătate au participat la Târgul „Ochiul de Păun” de la Rădăuți

Deschiderea oficială a târgului a avut loc în prezența președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și a primarului din Rădăuți, Bogdan Loghin
Deschiderea oficială a târgului a avut loc în prezența președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și a primarului din Rădăuți, Bogdan Loghin