Europenii petrec circa 22 de ore pe lună navigând pe internet



Europenii își petrec circa 22 de ore online în fiecare lună, vizualizând în medie 2.265 de pagini, francezii, turcii și britanicii fiind cei care petrec cel mai mult timp navigând pe internet, potrivit unui studiu al companiei de cercetare de piață comScore.
Potrivit studiului „World Metrix”, realizat de compania de cercetare de piață comScore în 17 țări din Europa și citat de site-ul warc.com, Germania este țara cu cea mai dezvoltată piață online, cu 40 de milioane de utilizatori unici, care petrec circa 22 de ore online în fiecare lună, accesând 2.601 pagini web.
Studiul adaugă că, în Marea Britanie, numărul internauților este de 36,8 milioane, aceștia petrecând online circa 29 de ore pe lună și accesând 2.482 de pagini web, în timp ce Franța are 36,3 milioane de internauți, care petrec pe lună 28 de ore navigând pe internet și accesează 2.971 de pagini.
Pe de altă parte, numărul internauților din Rusia este de 31,3 de milioane, aceștia accesând lunar 2.228 de pagini în cele 15 ore petrecute pe internet lunar.
Potrivit datelor aceluiași studiu, Turcia s-a clasat pe primul loc atât în ceea ce privește numărul de ore pe care îl petrec internauții săi pe internet – 32 de ore pe lună -, cât și în ce privește numărul de pagini accesate – 3.044.
Pe de altă parte, austriecii petrec doar 14 ore pe lună online și accesează 1.562 pagini, în timp ce irlandezii petrec online 17 ore lunar, vizualizând 1.641 de pagini.