Europarlamentarul Monica Iacob-Ridzi a cerut, joi, în plenul Parlamentului European recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale românești în toate statele membre ale UE, în caz contrar România riscând să piardă fonduri europene în domeniul educațional, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat remis de cabinetul europarlamentarului, „în opt state europene cetățenii români sunt discriminați, pentru că nu le sunt recunoscute diplomele universitare și calificările în meserii”.
„Nu este admisibil ca la mai bine de un an de la aderare românii să fie tratați în continuare ca și cetățeni extracomunitari”, a afirmat, joi, în plenul PE, europarlamentarul PDL Monica Iacob-Ridzi.
Potrivit europarlamentarului român, statele membre care nu recunosc încă diplomele românești încearcă, de fapt, să blocheze drepturile pe care le au românii, ca și cetățeni europeni, de a munci și studia oriunde în Uniunea Europeană.
Europarlamentarul a mai atras atenția asupra faptului că nerecunoașterea diplomelor duce direct la pierderea unor fonduri importante pentru România, din domeniul educațional.
„De exemplu, un student român nu poate participa într-un program de Master finanțat prin Erasmus Mundus la o universitate din cele opt state membre pentru că nu îi este recunoscută diploma universitară de bază. Acest lucru are ca rezultat limitarea șanselor României de a obține fonduri europene pentru mobilitate academică”, a menționat Monica Iacob-Ridzi.
Cele opt state europene care nu au pus încă în aplicare, prin legislația internă, principiul recunoașterii reciproce a diplomelor și calificărilor profesionale sunt Austria, Cipru, Belgia, Franța, Grecia, Irlanda, Luxemburg și Spania.
Comisia Europeană a anunțat înaintarea unui proces la Curtea Europeană de Justiție împotriva statelor care nu recunosc diplomele din noile state membre, România și Bulgaria.